Georgică Cornu, „regele asfaltului din Banat”, reţinut pentru 24 de ore pentru evaziune fiscală

Economica.net
28 03. 2014
georgica_cornu_1_08945700

Vineri el va fi prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.

Alături de Cornu a mai primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi unul dintre romii din Strehaia audiaţi în acelaşi dosar.

Avocaţii celor cercetaţi au declarat că ceilalţi suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate şi au plecat spre domiciliile lor din Strehaia, dar o parte dintre ei se află sub control judiciar.

Pe numele celor douăsprezece persoane audiate a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Trupe speciale şi poliţişti timişoreni au descins, joi, la vila de lângă Timişoara a supranumitului ‘rege al asfaltului din Banat’, Georgică Cornu, precum şi la domiciliile unor suspecţi din Strehaia. Alături de mai multe persoane din Strehaia, implicate în comerţul ilegal cu facturi false, şi alţi complici, Georgică Cornu este suspectat într-un dosar instrumentat de DIICOT Timişoara de evaziune fiscală prin care s-a adus bugetului de stat un prejudiciu de aproape 61 de milioane de lei. Percheziţii au avut loc şi la sediul firmei sale Izometal-Confort, dar şi la mai multe adrese din Timişoara, Târgu Jiu şi Strehaia.

Ancheta a început în acest caz în anul 2012, după un denunţ al unui fost angajat al lui Georgică Cornu.

Izometal Magellan, membră a grupului de firme deţinut de „regele asfaltului din Banat”, Georgică Cornu, care era cunoscută mai ales pentru operarea magazinele de bricolaj Brithouse, a intrat in faliment la începutul acestui an. Brithouse opera trei magazine: în Timişoara, Lugoj şi Drobeta Turnu-Severin.

Georgică Cornu a beneficiat de multe contracte pentru lucrări de infrastructură în zona Banatului. De asemenea, în 2013, Georgică Cornu a fost nevoit să închidă TVT 89 din cauza problemelor financiare cu care se confruntă firmele controlate de el.