Termocentrala de 1 mld. de euro făcută cu chinezii ar putea fi contractată până la sfârşitul anului – Gerea

Ministrul Energiei Andrei Gerea spune că cel mai mare obstacol din negocierile bilaterale este garanţia de stat cerută de chinezi, practică inacceptabilă în UE.
Economica.net - mie, 01 iul. 2015, 21:02
Termocentrala de 1 mld. de euro făcută cu chinezii ar putea fi contractată până la sfârşitul anului - Gerea

Discuţiile între autorităţile române, Ministerul Energiei şi Complexul Energetic Oltenia, şi chinezii de la China Huadian sunt avansate şi, până la sfârşitul anului, contractul pentru construcţia unui nou grup termo de 1 miliard de euro pe cărbune la Rovinari ar putea fi semnat, spune Ministrul Energiei, Andrei Gerea, pentru ECONOMICA.NET. Potrivit acestuia, cele două părţi ar fi cerut garanţii reciproce. „Chinezii au cerut anumite garanţii de stat, noi am cerut în contrapartidă alte garanţii de bună execuţie. Ce vor ei, în Europa nu este posibil, dar vom găsi o soluţie mulţumitoare pentru toată lumea” , a precizat Gerea.

Fără să menţioneze expres, ministrul a lăsat să se înţeleagă că garanţiile cerute de chinezi se referă la un preţ minim garantat de desfacere al energiei produsă în noua termocentrală de la Rovinari. Este o practică a companiilor chineze care desfăşoară afaceri în străinătate să ceară garanţii de stat prin intermediul cărora să fie siguri că desfăşoară o activitate rentabilă. Aceeaşi problemă este şi la realizarea reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Cele două companii chineze care s-au arătat interesate să finanţeze cu 6,5 miliarde de euro lucrările, nu pot semna contractul fără garanţii. Li se impune de către Guvernul chinez. Or, în UE, nu se permite ca investiţiile greenfield să fie contractate cu garanţii de stat. Comisia Europeană consideră acest lucru un brutal ajutor de stat şi nu îşi dă girul pe investiţie, cu atât mai mult al unei companii non – UE.

Termocentrala nouă pe lignit de la Rovinari, acolo unde activează Complexul Energetic Oltenia (CEO), a apărut in discuţia publică acum trei ani. Compania China Huadian Engineering a semnat mai întâi un memorandum de înţelegere cu partea românească, apoi, după vizita din 2013 a premierului chinez Li Keqiang, s-a semnat o scrisoare de intenţie prin care partea chineză se angaja să investească în acest proiect. În acest moment, potrivit declaraţiilor lui Valeriu Bivol, director în cadrul CEO, proiectul are studiul de fezabilitate al părţii chineze făcut, iar consultanţii pe proiect fac raportul de evaluare.

„S-a stabilit soluţia tehnică, amplasamentul, facilităţile comune. În sarcina noastră cade racordul la Sistemul Energetic Naţional, racordul la reţeaua de apă, accesul la depozitul de cărbune, construcţia staţiei electrice de alimentare de rezervă, câteva clădiri administrative. Ei vin cu finanţarea şi cu echipamentele”, spune o sursă din managementul CEO.

În cadrul raportului de evaluare se va stabili suma totală necesară investiţiei şi procentele fiecărei părţi în compania mixtă. Deşi nu se poate nici măcar specula pe procente înainte de raportul de evaluare, sigur este că partea chineză va deţine majoritatea. „Ei sunt cu banii, ei vor fi majoritari”, arată sursa citată.

Potrivit estimărilor, dacă părţile română şi chineză se pun de acord asupra provenienţei echipamentelor, până la sfârşitul acestui an compania mixtă va fi înfiinţată, iar, de la anul, începe construcţia noului grup, care este prognozată să dureze trei ani.

Grupul de 600 de MW de la Rovinari face parte din proiectele prin care România încearcă să atragă investiţii chinezeşti, alături de reactoarele 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă, hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti, linia rapidă de cale ferată Bucureşti-Constanţa şi autostrada Piteşti-Craiova.

Noua termocentrală va funcţiona pe bază de lignit, va genera 500 de locuri de muncă şi va fi construită pe amplasamentul a două blocuri energetice ale Complexului Energetic Rovinari, dezafectate.

Compania de stat China Huadian Engineering are ca principale domenii de activitate producţia de utilaje grele, tehnologii de tratarea apei şi protecţia mediului, energii din surse neconvenţionale, construcţia de centrale electrice, respectiv cercetare şi dezvoltare de produse de înaltă tehnologie.

Operaţiunile grupului China Huadian, din care face parte compania, includ producţia de energie, servicii de termoficare, dezvoltarea de energie din surse primare, precum cărbunele şi alte servicii tehnologice pentru domeniul energetic.

China Huadian Engineering a realizat 212 centrale electrice în China, Indonezia, Malaezia, Cambodgia, având lucrări în desfăşurare şi în Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
”Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei – secretarul general al NATO
”Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei – secretarul general ...
"Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai multe arme, a declarat joi secretarul......
Înjumătățirea Bitcoin a dus la o creștere a cererii de monede meme (P)
Înjumătățirea Bitcoin a dus la o creștere a cererii de monede meme (P)
Mult anticipata și discutata înjumătățire a cantității disponibile de Bitcoin a avut loc în 20 aprilie. Această ...
Grecia exclude trimiterea în Ucraina a unor sisteme de apărare antiaeriană
Grecia exclude trimiterea în Ucraina a unor sisteme de apărare antiaeriană
 Prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a declarat că Grecia nu poate oferi Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană ...
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Slăbiciunile economiei germane îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, iar numărul şomerilor ar urma să ...