Germania a economisit în luna septembrie mai puțin gaz decât multe alte state membre UE – Eurostat

Germania a economisit în ultimele săptămâni mai puţin gaz decât multe alte state membre ale Uniunii Europene şi nu se încadrează în angajamentele asumate, conform unor date ale Comisiei Europene consultate vineri de agenţia DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 21 oct. 2022, 20:30
Germania a economisit în luna septembrie mai puțin gaz decât multe alte state membre UE - Eurostat

Deşi în luna august Germania a consumat cu 28% mai puţin gaz faţă de media ultimilor cinci ani, economia de gaz realizată de cea mai mare economie a UE în septembrie a fost de numai 7,4% faţă de respectiva medie, relevă datele Eurostat, oficiul de statistică al Comisiei Europene.

Pentru a ajuta în special Germania, ţară foarte dependentă de gazul rusesc şi de a cărei economie este legată cea a întregului bloc comunitar, Comisia Europeană a cerut statelor UE să-şi reducă consumul de gaze cu 15% în perioada august 2022 – martie 2023, faţă de media ultimilor cinci ani, în contextul perturbării aprovizionării provocate de războiul din Ucraina şi de sancţiunile împotriva Rusiei.

Primită nefavorabil de unele state membre, propunerea Comisiei fost în final inclusă într-un acord încheiat în luna iulie la nivelul UE, care prevede însă că această reducere va fi deocamdată voluntară, dar în cazul unui ”risc de penurie gravă” de gaze executivul comunitar o poate face să devină obligatorie, cu unele excepţii pentru mai multe state membre.

Pe ansamblul blocului comunitar economia de gaz a fost de 14% în august şi 15% în septembrie.

Dintre cele 27 de state membre ale UE, Finlanda, Suedia şi Letonia şi-au redus cu mai mult de jumătate consumul de gaze naturale în septembrie. În schimb, în aceeaşi lună au înregistrat creşteri ale consumului de gaz faţă de media ultimilor cinci ani Slovacia (+5.5%), Irlanda (+2.1%) şi Spania (+0.9%).

Te-ar mai putea interesa și
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând "să creeze tensiune în relaţiile din societăţile europene", a......
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...