Germania: Acordul SUA-UE va avea repercusiuni negative asupra industriei noastre

Taxele vamale de 15% la exporturile europene, convenite în cadrul acordului dintre SUA şi UE anunţat duminica seara, vor avea "repercusiuni negative semnificative asupra industriei germane", a reacţionat federaţia care reprezintă acest sector cheie pentru economia germană, relatează AFP.
AGERPRES - lun, 28 iul. 2025, 07:34
Germania: Acordul SUA-UE va avea repercusiuni negative asupra industriei noastre

„Acest acord este un compromis insuficient şi transmite un semnal fatal economiei strâns interdependente de ambele părţi ale Atlanticului”, a declarat Federaţia germană a industriei (BDI) într-un comunicat, adăugând că „UE acceptă tarife vamale dureroase” care vor avea „repercusiuni negative semnificative asupra industriei germane, puternic orientată spre export”, scrie Agerpres.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe care au avut-o duminică în Scoţia preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele american Donald Trump, au anunţat aceştia în faţa presei, la complexul de golf Turnberry al preşedintelui SUA, potrivit agenţiilor Reuters, AFP şi EFE.

S-a ajuns astfel la un consens care va evita un război comercial între UE şi SUA începând cu 1 august, dată de la care Trump a ameninţat anterior că Statele Unite vor aplica taxe vamale de 30% asupra importurilor provenite din UE.

Trump a precizat, după discuţia cu Von der Leyen, că acordul convenit prevede taxe vamale de 15% care vor fi aplicate în SUA asupra importurilor din UE, precum şi creşterea de către blocul comunitar a achiziţiilor de energie şi echipamente militare din SUA, precum şi a investiţiilor europene în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în două municipalităţi până la 23 octombrie 2026, în aşteptarea unei......
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...
Gigantul elvețian SGS preia controlul companiei americane Prescient Security, un expert în securitate cibernetică pentru mediul enterprise și conformitate digitală
Gigantul elvețian SGS preia controlul companiei americane Prescient Security, un expert în securitate cibernetică pentru ...
SGS, lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării, anunță că a finalizat achiziția pachetului ...
Grindeanu: Prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie
Grindeanu: Prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că prioritatea numărul unu pe care ar trebui să o aibă viitorul ...