Germania – Cancelarul Merz cere Europei să nu permită Rusiei să stabilească termenii unui acord de pace în Ucraina. Putin îţi va continua următoarea ţintă

Cancelarul german Friedrich Merz a îndemnat miercuri Europa să nu permită Rusiei să stabilească termenii unui acord de pace în Ucraina, avertizând că acest lucru nu ar face decât să-l încurajeze pe preşedintele rus Vladimir Putin "să-şi caute următoarea ţintă", relatează dpa.
AGERPRES - mie, 17 sept. 2025, 14:19
Germania - Cancelarul Merz cere Europei să nu permită Rusiei să stabilească termenii unui acord de pace în Ucraina. Putin îţi va continua următoarea ţintă

„Putin testează limitele de mult timp. El sabotează, spionează, ucide, încearcă să destabilizeze populaţia”, a declarat Merz în parlament, scrie Agerpres.

Merz a spus că acest lucru a fost evident în Polonia săptămâna trecută, când drone ruseşti au pătruns în spaţiul aerian al ţării şi au fost doborâte pentru prima dată deasupra teritoriului polonez.

Putin urmăreşte, de asemenea, să destabilizeze societatea germană, a avertizat cancelarul Merz.

„Nu vom permite ca acest lucru să se întâmple”, a subliniat el, adăugând că Germania îşi consolidează rezistenţa şi capacităţile de apărare chiar din acest motiv.

„Trebuie să ne descurajăm adversarii să comită noi agresiuni şi, în acelaşi timp, să-i aducem împreună pe aliaţi şi parteneri”, a mai spus el.

Germania a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai Ucrainei în urma invaziei ruse din 2022. Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat săptămâna trecută că Germania a devenit în prezent cel mai mare furnizor de ajutor militar către Ucraina, depăşind Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
Grupul francez Renault își revizuiește alocările de capital în contextul noilor realități bugetare europene. François Provost, directorul general al grupului care include și marca Dacia......
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a prezentat o serie de măsuri de corecție bugetară ...
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații,  dacă nu răspunzi la timp unui e-mail. Toți am semnat documentul. Studiu de caz
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații, dacă nu răspunzi la timp ...
Banca îți poate bloca oricând conturile, discreționar deși legal, dacă nu răspunzi seturilor de întrebări pe care ...
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Situație de alertă maximă în Republica Moldova, unde securitatea cetățenilor a fost pusă din nou în pericol direct. ...