Germania către Grecia: Nu vă mai acordăm nici un răgaz

Economica.net
25 08. 2012
grecia__bani__euro__foarfeca_40873000_57881800

„Mai mult timp înseamnă, în general, mai mulţi bani”, afirmă ministrul, în contextul în care şeful Guvernului grec Antonis Samaras a cerut vineri, la Berlin, „un timp pentru a respira” şi a redresa conturile ţării sale.

„Iar acest lucru înseamnă foarte repede un nou program” de ajutoare, a continuat el, apreciind că nu ar fi „calea bună în vederea soluţionării problemei fundamentale a zonei euro”.

Deşi cancelarul german Angela Merkel a jucat vineri cartea unei concilieri, oferindu-i asigurări lui Samaras cu privire la susţinerea sa şi apărând locul Greciei în zona euro, Schäuble, un apropiat al cancelarului, aminteşte linia fermă de până acum adoptată de Guvernul federal.

În dimineaţa vizitei lui Samaras, vineri, Schäuble a făcut, de altfel, aproape aceleaşi afirmaţii pentru postul german de radio.Samaras se afla sâmbătă în vizită la Paris, pentru o întâlnire cu preşedintele francez François Hollande.

„Unii continuă să spreculeze împotriva Greciei, afirmând că nu va reuşi, că nu va putea să rămână în zona euro”, s-a plâns Samaras, dând asigurări că, din contră, ţara sa „va reuşi” şi „va rămâne în zona euro”.