Germania: Comenzile noi în industrie au crescut neaşteptat în septembrie

Comenzile pentru bunuri "Made in Germany" au crescut neaşteptat în septembrie, comparativ cu luna precedentă, depăşind estimările care indicau un declin şi oferind motive de optimism privind industria din cea mai mare economie europeană, transmit DPA şi Bloomberg.
AGERPRES - lun, 06 nov. 2023, 15:59
Germania: Comenzile noi în industrie au crescut neaşteptat în septembrie

Conform datelor publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), comenzile industriale au urcat în septembrie cu 0,2% faţă de luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un declin de 1,5%. Este a doua lună de creştere consecutivă a comenzilor industriale, după avansul de 1,9% din august, scrie Agerpres.

Dacă nu se iau în considerare comenzile mari, care sunt predispuse la fluctuaţii, comenzile industriale au scăzut în septembrie cu 2,2%.

Şi tendinţa în trimestrul trei din 2023 este slabă, comenzile industriale înregistrând un declin de 3,9%, comparativ cu precedentele trei luni.

Comenzile externe au crescut cu 4,9% în septembrie, compensând declinul de 5,9% al celor interne.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) privind sectorul serviciilor în Germania, considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, s-a contractat în octombrie, arată datele publicate luni de S&P Global.

Economia germană, motorul economiei europene, s-a contractat uşor în trimestrul al treilea, arată datele statistice oficiale publicate luna trecută, afectată de diminuarea puterii de cumpărare şi majorarea dobânzilor.

Oficiul federal de statistică a informat că Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta este totuşi o performanţă mai bună decât contracţia de 0,3% prognozată de analişti. Economia germană continuă să fie afectată de preţurile mari la energie, la care se adaugă majorarea dobânzii de referinţă a Băncii Centrale Europene pentru a lupta împotriva inflaţiei şi încetinirea economiilor principalilor parteneri comerciali, cum este China.

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către UniCredit
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către ...
Resemnat cu ideea că grupul bancar italian UniCredit va prelua controlul asupra Commerzbank, Guvernul german va solicita luni asigurări de la directorul general al băncii italiene, Andrea Orcel,......
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...