Germania – Încrederea investitorilor în economie s-a redresat semnificativ, pe fondul speranţelor privind încheierea războiului

Încrederea investitorilor în economia germană a revenit în teritoriu pozitiv în iunie, experţii de pe pieţele financiare anticipând încheierea războiului din Iran, transmite DPA.
AGERPRES - mie, 17 iun. 2026, 09:48
Germania - Încrederea investitorilor în economie s-a redresat semnificativ, pe fondul speranţelor privind încheierea războiului

Indicele institutului de studii economice ZEW privind aşteptările investitorilor a urcat în iunie până la 10,5 puncte, de la minus 10,2 în mai şi minus 17,2 puncte în aprilie, depăşind previziunile analiştilor. Este cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni, scrie Agerpres.

Cea mai mare economie a Europei se chinuie să se relanseze după pandemia de coronavirus. Concurenţa sporită din partea Chinei şi costurile mai mari cu energia, provocate iniţial de războiul din Ucraina şi agravate acum de conflictul din Iran, generează provocări semnificative pentru modelul economic german bazat pe exporturi.

În iunie, indicele privind actualele condiţii a scăzut la minus 81 puncte, de la minus 77,8 puncte luna precedentă, sub estimările analiştilor, care mizau în medie pe un scor de minus 77,5 puncte.

„Indicatorul ZEW a revenit în teritoriu pozitiv, experţii de pe pieţele financiare anticipând încheierea războiului din Iran. Aceste evoluţii vor atenua probabil presiunile masive asupra preţurilor energiei şi inflaţiei, îmbunătăţind perspectivele pentru industriile mari consumatoare de energie electrică, sporind încrederea consumatorilor şi majorând cererea pe plan intern”, a apreciat preşedintele ZEW, Achim Wambach.

Îmbunătăţirea aşteptărilor este reflectată în diverse industrii, informează institutul de studii economice ZEW. În sectorul auto, indicele privind aşteptările a crescut semnificativ, cu 21,9 puncte. Industria chimică şi cea farmaceutică, precum şi sectorul ingineriei mecanice, au avut de asemenea îmbunătăţiri semnificative.

În schimb, indicatorul privind construcţiile a scăzut la minus 12 puncte, după decizia BCE de săptămâna trecută de a majora dobânzile.

Studiul arată o consolidare a încrederii în zona euro în iunie, până la 9,5 puncte, de la minus 9,1 puncte în mai, şi minus 21,4 puncte în aprilie, în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de minus 7,2 puncte.

Indicatorii ZEW, care variază de la minus 100 până la 100 de puncte, au la bază un sondaj efectuat în rândul a aproximativ 350 de analişti financiari germani de la bănci, companii de asigurări şi mari companii industriale.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...