Germania – Încrederea investitorilor s-a îmbunătăţit neaşteptat în septembrie, conform ZEW

12 09. 2023
Germania

Indicele ZEW privind încrederea în economie a urcat la minus 11,4 puncte în septembrie, de la minus 12,3 puncte în august, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o scădere până la minus 15 puncte, scrie Agerpres.

„Perspectivele economice favorabile pentru Germania se aliniază cu evoluţiile mai optimiste de pe pieţele bursiere internaţionale”, a apreciat preşedintele ZEW, Achim Wambach. El a explicat că aceste perspective sunt atribuite creşterii ponderii respondenţilor care anticipează că nu vor mai fi majorate dobânzile în zona euro şi în SUA.

În contrast, evaluarea privind actuala situaţie a economiei Germaniei continuă să se înrăutăţească. Indicele a scăzut la minus 79,4 puncte în septembrie, cel mai redus nivel din ultimii trei ani.

„Aceste evoluţii pun în aşteptare perspectivele privind îmbunătăţirea situaţiei economiei Germaniei în următoarele şase luni”, a avertizat Wambach.

Sectorul industrial german are de suferit de pe urma cererii slabe venită din China, a doua mare economie a lumii, care la rândul său se confruntă cu o încetinire a creşterii economice.

După ce a ieşit din recesiunea provocată de războiul din Ucraina, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere zero în trimestrul al doilea şi analiştii cred că este posibil să stagneze şi în trimestrul al treilea.

În condiţiile în care ultimele trei luni din acest an ar urma să aducă o creştere de doar 0,1%, unii analişti au reluat expresia „bolnavul Europei” atribuită Germaniei după reunificarea din 1990.