Germania îşi va atinge luna aceasta obiectivul de un milion de automobile electrice pe şosele

Germania este pe punctul de a-şi atinge obiectivul referitor la un milion de automobile electrice pe şosele, a declarat vineri ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, transmite DPA.
AGERPRES - vin, 02 iul. 2021, 11:23
Germania îşi va atinge luna aceasta obiectivul de un milion de automobile electrice pe şosele

„Ne vom atinge obiectivul privind un milion de automobile electrice în 2020, considerat de toată lumea drept imposibil de atins, în cursul lunii iulie, adică cu doar o jumătate de an mai târziu decât data propusă”, a declarat Peter Altmaier pentru cotidianul Tagesspiegel.

Îndeplinirea acestui obiectiv a fost posibilă graţie eco-bonusurilor în valoare de miliarde de euro acordate de statul german, scrie Agerpres.

Altmaier a mai spus că în acest an vor fi acordate subvenţii record pentru achiziţionarea de automobile electrice. Ministrul Economiei precizat că în prima jumătate a acestui an au fost acordate eco-bonusuri în valoare de 1,25 miliarde de euro pentru achiziţionarea de autovehiculele electrice, mai mult decât pe întregul an 2020.

Aproximativ jumătate din automobilele subvenţionate sunt vehicule complet electrice, iar cealaltă jumătate sunt modele hibride de tip plug-in.

Potrivit lui Altmaier, de la începutul programului de acordare de eco-bonusuri şi până în prezent, peste 530.000 de vehicule au fost subvenţionate şi au fost plătite subvenţii în valoare de aproximativ 2,1 miliarde de euro.

Valoarea maximă a subvenţiei pentru un vehicul electric care costă mai puţin de 40.000 de euro este în prezent de 9.000 de euro în timp ce pentru modelele hibride este de 6.750 de euro.

„Acest bonus a ajutat mulţi oameni să opteze pentru cumpărarea unui autovehicul electric”, a spus Altmaier.

Ministrul german al Economiei a subliniat că în aceste condiţii următorul obiectiv, referitor la existenţa a 7 până la 10 milioane de automobile electrice pe drumurile din Germania în anul 2030, ar putea fi chiar depăşit.

Tranziţia spre un mijloc de transport personal care să fie prietenos cu mediul începe să devină preponderentă în conştiinţa publicului iar companiilor continuă să facă inovaţii, susţine Peter Altmaier.

 

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...