Germania: Landurile vor cere interzicerea partidului neonazist NPD

Preşedinţii celor 16 landuri germane s-au pronunţat joi, în unanimitate, în favoarea unei proceduri de interzicere a partidului neonazist NPD, acuzat în 2011 de legături cu o organizaţie criminală, potrivit unei surse apropiate dosarului, relatează AFP.
Economica.net - J, 06 dec. 2012, 20:36
Germania: Landurile vor cere interzicerea partidului neonazist NPD

Potrivit acestei surse, o solicitare formală va fi înaintată camerei superioare a parlamentului german, Bundesrat, una din cele trei instituţii, alături de Bundestag (camera inferioară a parlamentului) şi guvernul federal, care pot sesiza Curtea Constituţională germană de la Karlsruhe /vest/ cu privire la acest obiectiv.

‘Miniştrii-preşedinţi’ au urmat recomandarea unanimă emisă miercuri de miniştrii lor de interne în favoarea procedurii.

Rezultatul votului pe acest subiect în Bundesrat, care s-ar putea desfăşura săptămâna viitoare, este previzibil, din moment ce camera reuneşte reprezentanţi ai adunărilor regionale germane.

Guvernul şi Bundestagul trebuie să decidă dacă se alătură sau nu unei eventuale cereri a Bundesratului în acest sens.

Cancelarul german Angela Merkel şi ministrul federal al afacerilor interne, Hans-Peter Friedrich, şi-au exprimat deja de mai multe ori reticenţele faţă de acest demers, amintind eşecul unei prime tentative în 2003. Curtea de la Karlsruhe a apreciat la acel moment că prezenţa agenţilor serviciilor de informaţii interne (Verfassungsschutz) în cadrul structurilor de conducere ale NPD îi afectează capacitatea de decizie.

Cu toate acestea, Friedrich a admis miercuri că dosarul şi dovezile adunate împotriva NPD oferă ‘o şansă mai mare de a câştiga decât de a pierde’, fiind vorba de ‘cel mai bun dosar pe care l-am avut vreodată’ împotriva formaţiunii neonaziste.

Ideea de ataca NPD a reapărut după descoperirea în 2011 a unei organizaţii criminale de extremă dreaptă, ‘Clandestinitatea naţional-socialistă’ (NSU). Membri ai acestui grup, apropiaţi ai NPD, sunt suspectaţi că au asasinat 10 persoane, majoritatea de origine turcă, în perioada 2000-2006.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...