Germania lucrează la noi reglementări pentru retailerii online chinezi

 Autorităţile germane pregătesc noi reglementări pentru a se asigura că retailerii online chinezi, precum Temu şi Shein, respectă standardele în materie de siguranţa produselor, protecţia mediului şi drepturile consumatorilor, precum şi legile privind controalele vamale şi fiscalitatea, susţine revista Capital, preluată de Reuters.
AGERPRES - J, 05 sept. 2024, 15:04
Germania lucrează la noi reglementări pentru retailerii online chinezi

Principala asociaţie a retailerilor germani (HDE) a făcut lobby pe lângă guvernul de la Berlin, în vederea asigurării „unui mediu concurenţial egal pentru toţi participanţii de pe piaţă”, apreciind că autorităţile vamale nu dispun de capacităţile pentru a verifica dacă toate produsele respectă normele din UE

„Este crucial ca prevederile actuale să fie puse în aplicare la fel de strict pentru retailerii din ţările terţe ca şi pentru retailerii din UE”, a declarat pentru revista Capital un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Economiei.

Potrivit publicaţiei menţionate, Ministerul german al Economiei elaborează în prezent un plan de acţiune în domeniul e-commerce şi evaluează noi măsuri şi posibile amendamente la actualele reglementări, adăugând că, în ultimele luni, Ministerul Economiei de la Berlin a purtat discuţii pe acest subiect cu landurile germane, Comisia Europeană şi Parlamentul European.

Potrivit unui document consultat de Reuters, Partidul social democrat (SPD), la putere în Germania, a cerut o extindere semnificativă a controalelor vamale precum şi eliminarea pragului de 150 de euro până la care se aplică o scutire de la plata taxelor vamale.

Conform actualelor norme europene, coletele cumpărate online dintr-o ţară non-UE nu trebuie să plătească taxe vamale dacă valoarea lor este mai mică de 150 de euro.

Criticii spun că actualele norme vamale i-au ajutat pe retailerii online chinezi să îşi devanseze rivalii şi să evite inspecţiile vamale.

„Mulţi distribuitori angro şi cu amănuntul sunt profund îngrijoraţi cu privire la concurenţa incorectă din China, care distorsionează concurenţa şi reprezintă o ameninţare serioasă la adresa economiei locale”, se precizează înr-un document pregătit pentru o reuniune a grupului parlamentarilor SPD.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...