Germania – Majoritatea populației consideră că Friedrich Merz a eşuat în postul de cancelar

07 10. 2026
Friedrich Merz

Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenţi au fost pe deplin de acord cu afirmaţia potrivit căreia guvernul condus de Merz „a eşuat”, în timp ce alţi 19% s-au declarat parţial de acord.

Situaţia a fost şi mai tranşantă în landurile din estul Germaniei, unde un total de 80% dintre cei chestionaţi au declarat că sunt parţial sau în totalitate de acord cu această afirmaţie, comparativ cu 64% în landurile din vest, scrie Agerpres.

Studiul – care a inclus un eşantion online de aproximativ 2.000 de persoane din întreaga Germanie, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie – a fost realizat după ce Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a lui Merz a suferit trei înfrângeri electorale consecutive în estul Germaniei, luna trecută.

Cancelarul, aflat sub presiune, a refuzat să demisioneze, insistând că actuala coaliţie cu social-democraţii (SPD) de centru-stânga – formată în urma alegerilor parlamentare din februarie 2025 – îşi va pune în aplicare agenda de reforme.

În ciuda cotei-record de lipsă de popularitate a lui Merz, sondajul sugerează că nu există un contracandidat clar în cadrul CDU care să-l poată înlocui, mai notează dpa.

Dintre cei trei candidaţi principali – premierul Bavariei, Markus Soder, ministrul de interne, Alexander Dobrindt, şi premierul landului Renania de Nord-Westfalia, Hendrik Wust -, 43% dintre respondenţi au declarat că, în opinia lor, niciunul nu ar face o treabă mai bună decât Merz.