Germania: O nouă grevă a piloţilor de la Lufthansa cu începere de luni

Economica.net
01 12. 2014
44731_84406200

Această grevă, a zecea din luna aprilie, va determina anularea a sute de zboruri, potrivit previziunilor companiei aeriene, citate de agenţia germană de presă dpa. Vor fi afectate cursele interne şi spre Europa cu plecare de la Frankfurt şi Munchen, dar nu şi zborurile de transcontinentale, potrivit dpa.

Greva va afecta de luni la prânz (11.00 GMT) până marţi la miezul nopţii (23.00 GMT) zborurile pe distanţe scurte şi medii din Germania, precum şi cele de lung parcurs, a anunţat într-un comunicat sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit care vineri seară a informat în legătură cu eşecul negocierilor purtate cu conducerea companiei, sugerând o nouă mişcare socială, scrie Agerpres.

Vor fi afectate, de asemenea, zborurile filialei Lufthansa Cargo cu începere de marţi de la ora 02.00 GMT până înainte de miezul nopţii.

Germanwings, filiala low cost a Lufthansa, nu va fi implicată în acţiunile greviste, a adăugat sindicatul.

Sindicatul piloţilor Cockpit a pasat asupra conducerii Lufthansa, cea mai mare companie aeriană din Europa, responsabilitatea eşecului negocierilor care se desfăşoară cu începere din octombrie şi ‘în pofida tuturor eforturilor depuse de piloţi pentru a se ajunge la un compromis’.

Piloţii Lufthansa se opun noilor condiţii de pensionare. Ei doresc să îşi păstreze posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare, la 65 de ani.

Mişcările sociale implică un cost foarte ridicat pentru Lufthansa. La sfârşitul lunii octombrie, compania a anunţat pierderi de 170 de milioane de euro din cauza grevelor repetate.