Germania răspunde Moody’s: Situaţia economică şi financiară este foarte solidă

Economica.net
24 07. 2012
germania_steag5_96987500_55078100_79061300

Riscurile din zona euro „nu sunt noi”, iar Germania rămâne „într-o situaţie economică şi financiară foarte solidă”, potrivit Ministerului de Finanţe. Pe post de contraargument la decizia Moody’s, Berlinul a invocat verdictul pieţelor financiare, care împrumută Germnaia la costuri minime record.

„Germania îşi va apăra statutul de «investiţie sigură» printr-o politică economică şi financiară solidă, urmând totodată să-şi pătreze responsabil rolul de ancoră în zona euro. Împreună cu partenerii, Germania va face tot posibilul pentru depăşirea crizei datoriilor cât mai repede posibil”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe.

Preţurile obligaţiunilor europene au scăzut miercuri, iar randamentele au crescut, după ce agenţia Moody’s a înrăutăţit de la stabilă la negativă perspectiva calificativelor Germaniei, cea mai mare economie din zona euro, Olandei şi Luxembourgului. Toate cele trei state au rating maxim, AAA. Finlanda este singurul stat din zona euro care îşi păstreză perspectiva stabilă, ca urmare a expunerii limitate prin legături comerciale faţă de regiune, a îndatorării reduse şi sistemului bancar orientat către piaţa locală.

Randamentele obligaţiunilor germane pe zece ani a avansat cu 0,08 puncte procentuale, la 1,25%, până la 10:15 (ora Berlinului). Olanda a înregistrat, de asemenea, un avans al randamentelor obligaţiunilor pe zece ani, cu 0,1 puncte procentuale, la 1,72%.

Potrivit calculelor Bloomberg, randamentele obligaţiunilor guvernamentale scad în jumătate din cazurile în care decizii ale Standard & Poor’s şi Moody’s sugerează că ar trebui să crească. Bloomberg a analizat 314 revizuiri de rating şi perspectivă începând din anii ’70.