Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, în contextul războiului din Iran și a scumpirii petrolului
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/berlin-brandenburger-43554-560x420.jpg)
Institutul German de Cercetare Economică (DIW) şi-a înjumătăţit previziunile privind avansul PIB-ului celei mai mari economii europene în acest an la 0,5%, creşterea urmând să accelereze la 0,8% anul viitor.
„Majorarea preţului petrolului determină creşterea preţurilor de consum, erodând puterea de cumpărare a gospodăriilor şi sporind incertitudinile”, apreciază DIW.
Institutul susţine că economia germană probabil „se va contracta uşor în trimestrele doi şi trei, înainte de a se stabiliza spre finalul anului”.
Consumatorii sunt afectaţi de majorarea preţurilor, rata inflaţiei urmând să depăşească ţinta BCE pe termen mediu, de 2%, ajungând la 2,9% anul acesta şi la 3% în 2027. Mai mult, rata şomajului ar urma să urce la 6,4% în 2026, înainte de a scădea la 6,2% în 2027.
„Germania nu se confruntă cu a doua criză energetică, precum cea provocată de războiul din Ucraina în 2022 – 2023. Şocul este mai puţin sever, aprovizionarea cu energie este asigurată, iar ţara este mai puţin dependentă de importurile de combustibili fosili decât era după invazia rusească”, a afirmat Geraldine Dany-Knedlik, cercetător în cadrul DIW.
Creşterea economiei se datorează integral cheltuielilor guvernamentale din apărare şi infrastructură, de miliarde de euro. În contrast, consumul privat şi industria orientată spre export iau amploare treptat, apreciază DIW.
Germania a înregistrat o uşoară creştere în primul trimestru al acestui an, dar autorităţile de la Berlin se aşteaptă ca efectele negative ale războiului din Iran să aibă un impact mai mare asupra economiei în trimestrul curent.
Oficiul Federal de Statistică al Germaniei (Destatis) a informat în luna mai că Produsul Intern Brut a crescut cu 0,3% în perioada ianuarie-martie 2026, comparativ cu trimestrul precedent, confirmând o estimare iniţială publicată la sfârşitul lunii aprilie.
Conform acestor date, Germania a susţinut creşterea economică a zonei euro, al cărei PIB a urcat cu doar 0,1% în aceeaşi perioadă faţă de trimestrul precedent, potrivit Eurostat.
„După uşoara creştere înregistrată la sfârşitul anului 2025, economia germană a început şi anul 2026 într-un mod pozitiv”, a comentat Ruth Brand, preşedinta Destatis, într-un comunicat. Creşterea exporturilor „a susţinut activitatea economică”, a adăugat ea.
Sectorul manufacturier, care trece printr-o criză profundă, a revenit pe creştere, cu un avans de 0,7% în primul trimestru, impulsionat în special de sectoarele auto şi al echipamentelor de transport, potrivit Destatis. De asemenea, cheltuielile publice au crescut cu 1,1%, în timp ce consumul gospodăriilor private nu a reuşit să decoleze pe fondul unui climat de incertitudine ridicată.
După mai multe luni de scădere, se aşteaptă ca încrederea consumatorilor germani să se îmbunătăţească în iunie, fiind anticipată o creştere a puterii de cumpărare, potrivit barometrului GfK publicat vineri. Cu toate acestea, efectele conflictului din Orientul Mijlociu continuă să „afecteze tendinţa generală şi rămân vizibile în încrederea consumatorilor”, a remarcat Rolf Burkl, expert la GfK.
Din acest motiv, Banca Centrală se aşteaptă ca economia germană să stagneze în trimestrul curent, în timp ce Comisia Europeană şi-a redus în mod semnificativ previziunile de creştere pentru Germania în acest an, până la 0,6%, adică la jumătate din nivelul anticipat în noiembrie.
La rândul său, Berlinul mizează în acest an pe o creştere a PIB-ului de 0,5%.