Germania se pregăteşte să expulzeze delicvenţi şi criminali sirieni

Germania se pregăteşte la rândul său să expulzeze delincvenţi şi criminali sirieni, a confirmat Berlinul sâmbătă, după ce Austria a anunţat o primă decizie de acest tip după mai mulţi ani, relatează AFP.
AGERPRES - S, 05 iul. 2025, 20:03
Germania se pregăteşte să expulzeze delicvenţi şi criminali sirieni

Ministerul de Interne „a dat instrucţiuni Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF) să iniţieze revocarea” statutelor de protecţie „în ceea ce priveşte persoanele periculoase şi delicvenţii sirieni”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului pentru AFP, confirmând o informaţie din ediţia de duminică a publicaţiei Die Welt.

Potrivit purtătorului de cuvânt, „comisia pentru crime grave exclude recunoaşterea unei protecţii” de azil sau „poate duce la revocarea protecţiei acordate”, scrie Agerpres.

Acordul de coaliţie între conservatorii cancelarului Friedrich Merz şi social-democraţi prevede expulzări către Siria şi Afganistan, „începând cu infractorii şi persoanele considerate o ameninţare”, reaminteşte aceeaşi sursă.

Ministerul este „în contact cu autorităţile siriene competente” pentru a atinge acest obiectiv, precizează purtătorul de cuvânt.

Între ianuarie şi mai, BAMF a deschis peste 3.500 de proceduri de revocare potenţială împotriva cetăţenilor sirieni, mai indică ministerul într-un răspuns la o întrebare parlamentară.

Statutul de refugiat a fost retras în 57 de cazuri, iar protecţia subsidiară, un statut intermediar, în alte 22 de cazuri, conform aceleaşi surse.

În acelaşi timp, aproximativ 800 de sirieni, dintr-un număr de puţin peste 2.000 de persoane voluntare, s-au întors în ţară în cadrul unui program de ajutor finanţat de autorităţile germane.

Aproape un milion de sirieni trăiesc în Germania, cei mai mulţi sosind în timpul marelui val de migraţie din 2015-2016.

Însă, după căderea preşedintelui Bashar al-Assad în decembrie 2024, mai multe ţări europene, printre care Germania şi Austria, au anunţat o suspendare a procedurilor de cerere de azil într-un context de creştere semnificativă a partidelor de extremă dreapta.

Joi, Austria a anunţat expulzarea în ţara sa de origine a unui criminal sirian, o premieră în Uniunea Europeană în ultimii ani.

Germania s-a confruntat în ultimele luni cu mai multe atacuri mortale cu armă albă, precum şi atentate cu motivaţie jihadistă şi violenţe de extrema dreaptă care au adus în prim plan problemele de securitate.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...