Germania – Şeful rezerviştilor se aşteaptă la numeroşi voluntari în armată

Preşedintele Asociaţiei Rezervei din Germania se aşteaptă la un aflux puternic de voluntari pentru armată - Bundeswehr -, dar a avertizat că reintroducerea serviciului militar obligatoriu va fi până la urmă necesară, relatează miercuri dpa.
AGERPRES - mie, 22 oct. 2025, 10:47
Germania - Şeful rezerviştilor se aşteaptă la numeroşi voluntari în armată

„Mă aştept să primim mult mai multe cereri de voluntariat decât credem”, a declarat Patrick Sensburg pentru grupul media RND într-un comentariu publicat miercuri.

„Vorbim despre aproximativ 40.000 de voluntari pe care trebuie să-i recrutăm dintre peste 600.000 de bărbaţi şi femei, într-o singură categorie de vârstă. Pun pariu că îi vom găsi”, a spus Sensburg, scrie Agerpres.

Bazarea exclusivă pe rezervişti, o populaţie civilă înarmată, nu va fi suficientă pe termen lung, a notat el. „De aceea, în cele din urmă, recrutarea obligatorie va fi necesară”, a adăugat fostul parlamentar conservator.

Sensburg a vorbit şi despre potenţialele cerinţe ale unui scenariu de război.

„Ştiu că acest lucru sună brutal”, a spus el. „Dar, conform calculelor Bundeswehr, în caz de război, circa 1.000 de soldaţi ar muri pe linia frontului sau ar fi atât de grav răniţi încât să nu mai poată lupta”. Aceştia ar trebui înlocuiţi, în principal de rezervişti, a explicat Sensburg.

Recrutarea obligatorie a fost suspendată în Germania în 2011.

O nouă lege privind serviciul militar urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie, bazată iniţial pe înrolarea voluntară. Coaliţia de guvernare a Germaniei încă negociază detalii, inclusiv cum să acţioneze dacă numărul de voluntari va fi insuficient şi dacă toţi tinerii ar trebui să fie din nou supuşi evaluărilor de recrutare, o măsură susţinută de ministrul apărării, Boris Pistorius.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...