Germania şi-a întors faţa de la Dumnezeu – Bisericile Catolică şi Protestantă au pierdut peste 600.000 de credincioşi în 2025. Cei fără afiliere religioasă sunt mai mulţi decât catolicii şi protestanţii la un loc

Peste 600.000 de catolici şi protestanţi germani au renunţat la biserică în 2025, potrivit unei statistici oficiale dată publicităţii luni, în contextul unui exod accelerat al membrilor principalelor două biserici creştine din Germania, informează DPA.
AGERPRES - mar, 17 mart. 2026, 13:01
Germania şi-a întors faţa de la Dumnezeu - Bisericile Catolică şi Protestantă au pierdut peste 600.000 de credincioşi în 2025. Cei fără afiliere religioasă sunt mai mulţi decât catolicii şi protestanţii la un loc

Biserica Protestantă din Germania (EKD) a raportat pierderea a circa 350.000 de credincioşi anul trecut, în timp ce 307.000 de credincioşi au părăsit Biserica Catolică, scrie Agerpres.

Deşi cifrele indică o scădere a numărului de persoane care au renunţat la calitatea de credincios al celor două biserici în comparaţie cu anul anterior, nu includ şi miile de decese responsabile de diminuarea numărului enoriaşilor în fiecare an. Numărul noilor membri este prea mic pentru a contracara această tendinţă.

În urma acestei scăderi recente, numărul total al catolicilor din Germania a ajuns la 19,2 milioane, echivalentul a 23% din populaţie, potrivit Conferinţei Episcopilor Germani.

În 2024, Biserica Catolică număra în Germania 19,7 milioane de credincioşi, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte Biserica Protestantă, anul trecut avea circa 17,4 milioane membri, în scădere de la 17,9 milioane în 2024.

Heiner Wilmer, ales recent preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Germania, şi-a exprimat regretul în legătură cu numărul mare de persoane care părăsesc Biserica.

”În ciuda tuturor revoltelor”, el i-a îndemnat pe credincioşi ”să nu-şi îngroape capul în nisip” şi să caute modalităţi de a ”se asigura că a fi creştin în ziua de azi poate duce la o mai mare acceptare în societate”.

Premieră în 2025 – Germania. Numărul persoanelor fără afiliere religioasă este mai mare decât cel al catolicilor şi al protestanţilor la un loc

Numărul persoanelor fără afiliere religioasă depăşeşte numărul catolicilor şi pe cel al protestanţilor la un loc în Germania, o premieră istorică,conform datelor oficiale ale autorităților germane comunicate în aprilie 2025.

Potrivit datelor publicate miercuri de Grupul de Cercetare a Viziunilor asupra Lumii din Germania, la sfârşitul anului 2024 existau aproximativ 39 de milioane de persoane care se identificau ca fiind nereligioase, comparativ cu aproximativ 38 de milioane care rămân membri ai uneia din cele două denominaţiuni creştine majore, scrie Agerpres.

Proporţia populaţiei nereligioase este de 47%, în timp ce catolicii şi protestanţii împreună reprezintă 45%.

Doar aproximativ 5% din populaţie îşi practică activ credinţa, potrivit datelor.

Numărul catolicilor din Germania a scăzut pentru prima dată sub 20 de milioane, fiind de 19,8 milioane, ceea ce reprezintă aproximativ 24% din populaţie.

Biserica Evanghelică a raportat aproximativ 18 milioane de membri, adică aproximativ 21%.

Împreună, cele două biserici creştine importante din Germania au pierdut peste un milion de membri anul trecut.

Majoritatea populaţiei din Germania se identifică în continuare cu o religie.

Pe lângă cele două biserici creştine principale, grupul de cercetare estimează că în Germania sunt aproximativ 3,3 milioane de musulmani şi sute de mii de alţi creştini sau membri ai comunităţilor creştine. Printre acestea se numără diverse biserici ortodoxe, biserici libere şi Martori ai lui Iehova.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...