Germania şi Franţa hotărâte să menţină Grecia în zona euro

Economica.net
30 10. 2012
grecia_14983200

”Suntem hotărâţi ca Grecia să rămână în zona euro şi ca ea să depună eforturile necesare pentru ca integritatea zonei euro să poată fi asigurată prin eforturile sale proprii”, a declarat ministrul francez al economiei şi de finanţe, Pierre Moscovici, într-o conferinţă de presă comună la Berlin.

”Sunt în curs de desfăşurare discuţii cu troica /…/. Dorim în continuare o soluţie completă în luna noiembrie, pentru a pune capăt incertitudinii, şi ne vom uni toate forţele pentru a ne atinge scopul”, a declarat Moscovici.

Omologul său german, Wolfgang Schäuble, a fost pe aceeaşi lungime de undă. ”Facem ceea ce Franţa şi Germania pot face pentru stabilirea încrederii în mod durabil în zona euro în ansamblu”, a afirmat ministrul german.

Declaraţiile celor doi miniştri au avut loc pe marginea unui forum organizat în capitala germană, forum consacrat viitorului Europei şi zonei euro.

Întâlnirea intervine în ajunul unei importante teleconferinţe între miniştrii de finanţe din zona euro pe tema Greciei, care aşteaptă acordarea unei tranşe de împrumut de 31,2 miliarde de euro pentru a evita falimentul.

Miniştrii vor discuta, de asemenea, despre o posibilă amânare acordată guvernului grec pentru a-şi aduce deficitul sub pragul de 3 % din PIB în 2016, faţă de 2014 stabilit până acum. O astfel de amânare ar costa 30 miliarde de euro, potrivit unei surse europene.