Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE

16 10. 2026
Stellantis-176

Cu prilejul reuniunii anuale a Fondului Monetar Internaţional (FMI), care se desfăşoară la Bangkok, Klingbeil a afirmat că cele două ţări se află în etapa finală a încheierii unui acord. El a salutat iniţiativa şi a precizat că va ajuta la avansarea ei, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, oficialul german a subliniat că îmbunătăţirea condiţiilor pentru producătorii auto trebuie să fie însoţită de angajamente clare privind investiţiile în unităţile de producţie şi angajaţi. Discuţiile pe marginea acestor angajamente sunt încă în desfăşurare, a adăugat el.

Klingbeil a menţionat că pachetul vizat va include şi măsuri de protecţie în relaţia cu China, precum şi stimulente pentru achiziţionarea de maşini electrice, punând accent pe producătorii europeni.

Potrivit cotidianului financiar german Handelsblatt, cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele francez Emmanuel Macron doresc, de asemenea, să relaxeze şi mai mult interdicţia planificată de Uniunea Europeană privind comercializarea de maşini noi cu motoare cu ardere internă.

În luna decembrie, Comisia Europeană a propus ca înmatricularea de maşini noi cu motoare cu ardere internă să fie permisă şi după anul 2035, revenind astfel asupra acordului convenit anterior la nivelul UE privind eliminarea treptată a automobilelor cu motoare pe combustie. Germania a fost cea care a susţinut această modificare.

Un document comun germano-francez propune acum ca producătorii auto să fie obligaţi să îşi reducă emisiile medii cu 90% începând din 2035, fără a fi obligaţi să compenseze restul de 10%, relatează Handelsblatt. Acest lucru ar permite producătorilor să continue să vândă vehicule noi pe benzină şi motorină, atâta timp cât flotele lor de maşini noi respectă limitele de emisii impuse.