Germania, sub asediul sabotajelor – Dispozitive incendiare, lansate la Munchen în apropierea unor companii de apărare

03 09. 2026
germania_10051600-616x420

„În jurul miezului nopţii, poliţia a fost informată de un martor că dispozitive incendiare au fost aruncate dintr-o maşină pe Muhldorfstrasse”, în estul capitalei bavareze, a declarat joi pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei regionale, scrie Agerpres.

Potrivit acestei surse, „un dispozitiv incendiar a fost stins imediat de poliţie”, iar „altul a trebuit să fie dezamorsat”.

Conform poliţiei, doi suspecţi au fost reţinuţi la o benzinărie: o femeie de 28 de ani şi un bărbat de 38 de ani, ambii de naţionalitate bulgară.

„Operăm pe baza presupunerii că există o motivaţie politică”, a declarat purtătorul de cuvânt. Prin urmare, poliţia penală şi parchetul din Munchen au preluat ancheta.

Mai multe companii de armament se află pe strada unde a avut loc atacul, inclusiv grupul Rohde & Schwarz, specializat în tehnologii de securitate pentru guvern şi armată.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Rohde & Schwarz a confirmat că au fost găsite „dispozitive incendiare” în apropierea sediului lor, adăugând că acesta „nu a fost afectat”.

Compania Helsing, cu sediul la Munchen, care dezvoltă software de inteligenţă artificială şi sisteme autonome pentru apărare, are, de asemenea, birouri pe această stradă.