UPDATE Germania: Trei morţi şi cinci răniţi, într-un atac cu cuţitul la un festival din oraşul Solingen

Trei persoane au fost ucise şi cel puţin cinci au fost grav rănite într-un atac cu cuţitul comis vineri seara la un festival din oraşul Solingen, în vestul Germaniei, de un bărbat care este în continuare căutat de poliţie, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres.
AGERPRES - S, 24 aug. 2024, 08:48
UPDATE Germania: Trei morţi şi cinci răniţi, într-un atac cu cuţitul la un festival din oraşul Solingen

„Agresorul a înjunghiat persoane la întâmplare cu un cuţit”, a declarat Alexander Kresta, un purtătorul de cuvânt al poliţiei din Wuppertal, pentru tabloidul Bild, scrie Agerpres.

O „importantă operaţiune” este în curs de desfăşurare pentru găsirea presupusului autor, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Düsseldorf.

Pe reţeaua de socializare X, anchetatorii au făcut apel la populaţie să furnizeze orice informaţie, inclusiv fotografii şi videoclipuri, care să conducă la arestarea agresorului care a fugit de la faţa locului.

Un bărbat a început să înjunghie trecători la întâmplare vineri în jurul orei locale 21:45 (19:45 GMT), în Fronhof, o piaţă din centrul oraşului unde fusese amenajată o scenă pentru muzică live, în cadrul unui eveniment care marchează cea de-a 650-a aniversare a oraşului Solingen, în landul Renania de Nord-Westfalia.

După atac, festivalul a fost oprit şi sirenele au început să sune în centrul oraşului. Elicoptere survolau zona şi numeroase ambulanţe au sosit la faţa locului.

Mii de persoane au părăsit zona după ce autorităţile le-au cerut locuitorilor să rămână calmi şi să plece acasă, potrivit ziarului local „Solinger Tageblatt”.

„Oamenii au părăsit piaţa şocaţi, însă calmi”, a declarat Philipp Müller, unul dintre co-organizatorii festivalului, citat de publicaţia locală.

Poliţiştii prezenţi în număr mare la faţa locului în noaptea de vineri spre sâmbătă erau asistaţi de agenţi ai forţelor speciale, potrivit unui fotograf AFP.

„În această seară suntem cu toţii în stare de şoc, groază şi mare tristeţe în Solingen. Ne-am dorit cu toţii să sărbătorim împreună aniversarea oraşului nostru şi acum deplângem morţii şi răniţii”, a afirmat primarul oraşului Solingen, Tim-Oliver Kurzbach.

Solingen, un oraş cu peste 150.000 de locuitori, este situat în apropiere de Düsseldorf şi la nord de Köln.

Actualizare ora 14:00

Scholz cere o pedeapsă severă pentru autorul atacului sângeros de la festival din Solingen.

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut sâmbătă ca autorul atacului cu cuţit comis vineri la un festival din oraşul Solingen, soldat cu trei morţi, să fie aspru pedepsit, promiţând în acelaşi timp sprijin oraşului din vestul Germaniei, relatează dpa, citată de Agerpres.

Autorităţile germane au anunţat că trei persoane au fost ucise, o femeie şi doi bărbaţi, şi alte opt au fost rănite, cinci dintre ele grav, în urma atacului de vineri seara, când un bărbat a înjunghiat persoane la întâmplare cu un cuţit. Nu au fost oferite informaţii despre identitatea persoanelor rănite sau starea lor actuală.

„Nu putem accepta aşa ceva în societatea noastră şi nu ne vom obişnui niciodată cu asta. Trebuie să acţionăm cu toată rigoarea legii”, a afirmat Scholz în timpul unui eveniment la Stahnsdorf, landul Brandenburg, lângă Berlin.

Descriind atacul drept o „crimă oribilă”, Scholz a cerut ca legea să fie aplicată pe deplin.

„Vom ajuta, de asemenea, oraşul şi locuitorii săi cu tot ce avem la dispoziţie”, a mai spus el.

„Sperăm ca vieţile celor răniţi să fie salvate. Suntem alături de rudele răniţilor şi a celor decedaţi, şi alături de întreg oraşul”, a mai spus el.

La rândul său, ministrul de interne german Nancy Faeser a declarat că autorităţile germane fac tot posibilul pentru găsirea autorului „atacului brutal” din Solingen şi pentru a clarifica motivul crimei.

Poliţia din landul Renania de Nord Westfalia (NRW) a primit sprijinul guvernului federal, a spus ea, adăugând că ea s-a aflat în contact permanent cu ministrul de interne al NRW, Herbert Reul.

„Atacul brutal comis la festivalul din oraşul Solingen ne-a şocat profund. Deplângem vieţile celor care au fost ucişi într-un mod îngrozitor”, a mai spus Faeser.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Guvernul britanic a anunţat marţi eliminarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la consumul de electricitate pentru gospodării în iarna viitoare, prima măsură luată în favoarea puterii de......
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la 90% din creanță
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la ...
GRAMPET Group, din care face parte Electroputere VFU Pașcani – compania desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție ...
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de Valori de la Londra (LSE) şi-a anunţat marţi intenţia de a lansa LSE 24, un site pe care vor putea fi făcute ...
PPC Blue România a pus în funcțiune 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice la Aeroportul Otopeni
PPC Blue România a pus în funcțiune 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice la Aeroportul Otopeni
PPC Blue România, parte a grupului PPC în România, a pus în funcțiune cele 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru ...