Germania va acorda un nou ajutor militar Ucrainei, în valoare de 1,3 miliarde de euro

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius (foto), aflat în vizită la Kiev, a anunţat marţi un nou ajutor militar de 1,3 miliarde de euro pentru Ucraina, în momentul în care ţările occidentale încearcă să dea asigurări Kievului în legătură cu continuarea sprijinului lor, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 21 nov. 2023, 16:36
Germania va acorda un nou ajutor militar Ucrainei, în valoare de 1,3 miliarde de euro

Boris Pistorius a precizat că ajutorul include patru noi sisteme de apărare antiaeriană Iris-T SLM, a căror livrare este prevăzută pentru 2025, şi muniţie de artilerie, foarte necesare Ucrainei.

Ministrul, care a făcut aceste declaraţii după o întrevedere cu omologul său ucrainean Rustem Umerov, a dat asigurări marţi dimineaţă Ucrainei în legătură cu „solidaritatea” Berlinului.

Germania a livrat deja trei sisteme Iris-T Ucrainei şi un al patrulea urmează să fie livrat în acest an. De asemenea, este prevăzută livrarea a patru sisteme în cursul anului 2024, iar cele promise marţi, în 2025.

Cu toate acestea, ministrul german nu a menţionat nimic despre rachetele de croazieră, cerute de luni de zile de Ucraina pentru a lovi poziţiile, depozitele, centrele de comandă şi liniile de aprovizionare ale Rusiei aflate în spatele frontului.

Germania, care se teme că acestea ar putea fi folosite pentru lovituri pe teritoriul Rusiei, amână livrarea lor de luni de zile, în timp ce Kievul insistă că armele cu rază lungă de acţiune sunt esenţiale pentru a forţa armata rusă să se retragă.

Ministrul german al Apărării anunţase deja pe 12 noiembrie o dublare, la opt miliarde de euro, a ajutorului militar planificat iniţial pentru 2024.

Vizita lui Boris Pistorius la Kiev are loc, totodată, la împlinirea a 10 ani de la începerea protestelor proeuropene în Piaţa Maidan din Kiev, în timpul cărora zeci de demonstranţi şi câţiva poliţişti şi-au pierdut viaţa şi numeroşi alţii au fost răniţi.

La Kiev a sosit marţi şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Luni a făcut o vizită la Kiev secretarul american al Apărării, Llyod Austin, care a reafirmat sprijinul american pentru Ucraina şi a anunţat un nou pachet de ajutoare militare în valoare de 100 de milioane de dolari din partea SUA.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...