Germania va „depăşi” iarna în pofida erorilor din perioada Merkel, asigură Scholz

Germania va "depăşi" iarna "cu curaj şi bravură" în pofida riscurilor de penurii, a asigurat miercuri cancelarul Olaf Scholz, exprimându-se critic la adresa politicii energetice a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a predecesoarei sale Angela Merkel, potrivit AFP.
AGERPRES - mie, 07 sept. 2022, 14:06
Germania va

„Suntem într-o situaţie în care putem spune că vom depăşi această iarnă în pofida tuturor tensiunilor, cu pregătirile pe care le-am făcut, ceea ce nimeni nu ar fi putut garanta în urmă cu trei, patru, cinci luni”, a spus cancelarul în faţa Bundestagului, care a început miercuri examinarea proiectului de buget pe anul 2023.

„Suntem astăzi în măsură să abordăm această iarnă cu curaj şi bravură şi să facem astfel ca ţara noastră să iasă cu bine din ea”, a continuat cancelarul german, provenit din Partidul Social-Democrat (SPD).

Succesorul Angelei Merkel s-a declarat de asemenea „convins că Germania este în măsură să se angajeze pe calea viitorului”, afirmând că a luat „decizii de mare impact, mai importante decât cele luate în cursul ultimelor decenii”.

Aceste decizii vor da rezultate, a asigurat el, citând în special numeroasele proiecte de terminale de importare a gazului natural lichefiat (GNL).

De altfel, nivelurile de stocare a gazului „sunt peste 85%, ceea ce este net mai ridicat decât în perioada similară din anul trecut”, a subliniat fostul primar al Hamburgului, exprimându-şi satisfacţia faţă de acordurile referitoare la gaze încheiate cu Franţa, Ţările de Jos şi Belgia.

Pe un ton ofensiv, Scholz a criticat politica energetică a conservatorilor de la CDU-CSU, prea dependentă de gazele importate din Rusia.

Uniunea conservatoare, la putere între 2005 şi 2021, este „responsabilă în întregime de faptul că Germania a luat decizii de renunţare la cărbune şi la energia nucleară, fără să fi avut vreodată forţa de a se angaja în ceva” şi nici de a se angaja în „dezvoltarea energiilor regenerabile”.

„Ei au dus lupte defensive împotriva fiecărei eoliene şi fiecare luptă defensivă din aceşti ultimi ani afectează Germania”, a denunţat Scholz, fost ministrul al finanţelor şi vice-cancelar în ultimul guvern de coaliţie condus de Angela Merkel.

Scholz, a cărui cotă de popularitate este în scădere în sondaje, şi-a acuzat oponenţii că, atunci când erau la putere, ar fi „trişat” şi ar „fi ascuns adevărul ştiind că noi aveam nevoie de o creştere a producţiei de electricitate de la 600 la 800 de terawaţi până la sfârşitul deceniului”.

„Este un lucru bun ca voi să fiţi în opoziţie pentru ca noi să putem moderniza industria, pentru ca noi să rămânem competitivi şi ca noi să nu ne mai derobăm de problemele acestei ţări”, a afirmat Scholz, adresându-se preşedintelui CDU, Friedrich Merz.

Drept răspuns, acesta a calificat drept „nebunie” decizia lui Scholz de a nu autoriza prelungirea funcţionării centralelor nucleare rămase în ţară, potrivit DPA.

Adresându-i-se direct lui Scholz în timpul dezbaterii din Bundestag, Merz a strigat: „Opriţi această nebunie!”

Scholz şi ministrul german al economiei, Robert Habeck, din Partidul Verzilor, vor să menţină în standby două din ultimele trei centrale din Germania în loc să le acorde o prelungire a duratei de viaţă, aşa cum au cerut unii din opoziţie şi din coaliţia de guvernământ.

Scholz a replicat că Merz seamănă discordie.

„Cei care vorbesc despre divizare pun în pericol coeziunea în această ţară, iar acesta este cel mai rău lucru care se poate face în prezent”, a declarat Scholz în faţa parlamentului, conform DPA.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...