Germania – Viitorul premier cere acţiuni rapide pentru a asigura competitivitate, ca răspuns la „situaţia dramatică” de pe burse

Viitorul cancelar federal german, Friedrich Merz, a făcut apel luni la o acţiune rapidă pentru a asigura competitivitatea Germaniei, ca răspuns la căderile de pe bursă după anunţul preşedintelui american Donald Trump privind impunerea de tarife vamale, relatează Reuters.
AGERPRES - lun, 07 apr. 2025, 14:03
Germania - Viitorul premier cere acţiuni rapide pentru a asigura competitivitate, ca răspuns la

„Situaţia de pe pieţele internaţionale de acţiuni şi obligaţiuni este dramatică şi ameninţă să se deterioreze în continuare. Prin urmare, este mai urgent ca oricând ca Germania să-şi restabilească în cel mai scurt timp posibil competitivitatea”, a afirmat Merz, într-un comunicat remis Reuters prin e-mail.

„Această problemă trebuie să fie acum în centrul negocierilor de coaliţie”, a adăugat el, referindu-se la negocierile pentru formarea unui guvern dintre blocul său conservator CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată şi filiala sa bavareză Uniunea Creştină-Socială) şi Partidul Social-Democrat, scrie Agerpres.

El a reiterat apelurile CDU în favoarea reducerilor de taxe, diminuării birocraţiei şi a unor preţuri mai mici la energie.
Acţiunile europene înregistrau luni cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni, investitorii fiind îngrijoraţi de posibilitatea unei recesiuni, pe fondul incertitudinilor geopolitice şi după ce preşedintele Donald Trump nu a arătat niciun semn că ar renunţa la războiul comercial agresiv.

Alături de alte ţări din Uniunea Europeană, Germania se confruntă cu tarife de import de 25% pentru oţel, aluminiu şi autoturisme şi tarife „reciproce” de 20%, începând de miercuri, pentru aproape toate celelalte bunuri.

Aceste tarife vin să se adauge problemelor economice cu care se luptă deja Germania, punând sub semnul întrebării încercările viitorului guvern de coaliţie de a scoate cea mai mare economie a Europei dintr-o recesiune de doi ani, menţionează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ca urmare a vijeliei şi a întreruperii alimentării cu energie electrică......
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...