Germania vrea să obţină 100% din energie din surse regenerabile până în 2035 – Reuters

28 02. 2022
power sun
Setting Sun seen through a row of electricity pylons

Cea mai mare economie europeană este presată de mai mult timp de alte state din Occident pentru a deveni mai puţin dependentă de gazele ruseşti, însă planurile Berlinului de a închide toate centralele nucleare, până la finalul lui 2022, şi toate termocentralele pe cărbune, până în 2030, au restrâns foarte mult opţiunile disponibile, scrie Agerpres.

Ministrul Economiei, Robert Habeck, a descris expansiunea accelerată a capacităţii pentru energia regenerabilă ca un element cheie în obiectivul de a face Germania mai puţin dependentă de livrările de combustibili fosili din Rusia.

Conform documentului, amendamentul la Legea energiei regenerabile (EEG) este gata, iar ponderea energiei solare sau eoliene ar trebui să ajungă la 80% până în 2030. Până atunci, capacităţile de energie eoliană terestre ale ţării ar trebui să se dubleze, până la 110 gigawaţi (GW), energia de la parcurilor eoliene marine ar trebui să ajungă la 30 GW – iar energia solară la 200 GW, potrivit planurilor autorităţilor de la Berlin.

Ministrul de Finanţe, Christian Lindner, s-a referit la sursele de electricitate regenerabile ca „energia libertăţii”.

Şi cancelarul Olaf Scholz a anunţat că Germania îşi va pune în practică planurile care vizează construirea a două noi terminale pentru gaze naturale lichefiate (LNG) şi, de asemenea, îşi va majora rezervele de gaze naturale pentru a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti, în contextul invaziei Ucrainei.

Săptămâna trecută, autorităţile germane au suspendat procedurile de autorizare a gazoductului Nord Stream 2, un proiect de 11 miliarde de dolari care ar fi urmat să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti în Germania, tot ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina.

„Evenimentele din ultimele zile ne-au arătat că o politică energetică responsabilă şi orientată spre viitor este decisivă nu doar pentru economia şi mediul nostru. Este decisivă şi pentru securitatea noastră”, a subliniat duminică Olaf Scholz. Cu cât mai repede Germania îşi poate extinde capacităţile de generare a energiei regenerabile cu atât mai bine, a mai spus cancelarul german.

În plus, Germania îşi va majora capacităţile de stocare de gaze naturale cu două miliarde de metri cubi via opţiuni pe termen lung şi va cumpăra cantităţi suplimentare de gaze naturale de pe pieţele mondiale în cadrul unor acţiuni coordonate cu Uniunea Europeană, a anunţat Olaf Scholz.

Germania are capacităţi subterane de depozitare de gaze naturale cu un volum total de 24 de miliarde metri cubi însă în prezent acestea sunt la un grad de umplere de 30%, potrivit datelor asociaţiei Gas Infrastructure Europe.

Olaf Scholz a mai anunţat duminică faptul că Germania va construi rapid două terminale pentru gaze lichefiate la Brunsbuettel şi Wilhelmshaven. Cancelarul german şi-a exprimat sprijinul pentru construirea de terminale de gaze lichefiate încă de pe vremea când era ministru al Finanţelor în precedentul Guvern, însă până acum nu s-au înregistrat progrese semnificative.