Gruia Stoica, GFR: aderarea la ruta Trans-Caspica poate aduce României 100.000 de noi locuri de muncă si peste 1 miliard de euro la buget

Grupul Grampet, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa de Sud-Est, aderă la asociaţia Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică (Trans-Caspian International Transport Route - TITR), un proiect inițiat de guvernele din China, Kazahstan și Azerbaidjan pentru dezvoltarea unui nou coridor de transport multimodal, ce leagă Asia – Europa.
Economica.net - lun, 10 sept. 2018, 09:48
Gruia Stoica, GFR: aderarea la ruta Trans-Caspica poate aduce României 100.000 de noi locuri de muncă si peste 1 miliard de euro la buget

„Acest arteneriat ne aduce mai aproape de obiectivul strategic pe care l-am conturat încă de acum 20 de ani – acela de a lega pe calea ferată Marea Nordului de Marea Chinei de Est”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului Grampet. 

Operatorii feroviari din cadrul Grupului Grampet dețin și exploatează un parc de aproape 20.000 de vagoane şi 400 de locomotive. Aceşti operatori transportă anual un volum de aproximativ 22 milioane de tone de marfă, dintre care peste 20% la nivel european.

Oficialii companiei estimează că aderarea la Ruta Trans-Caspica va conduce la dezvoltarea traficului intermodal atât în România, cât şi în ţările vecine.

„Prin acceptarea Grupului Grampet ca membru al TITR se finalizeaza construcția unei noi rute China – Uniunea Europeană. Practic, în acest coridor deschidem cinci ţări din comunitate (România, Ungaria, Bulgaria, Croaţia şi Austria), prin operatorii feroviari care fac parte din grup. Este o confirmare a faptului că şi în România sunt companii cu capital privat, capabile să participe în proiecte internaţionale complexe”, subliniază Sorin Chinde, directorul general Grup Feroviar Român. 

Gruia Stoica adaugă: „Această alianță poate transforma România într-o platformă logistică pentru Europa și Asia, generând în jur de 100.000 de noi locuri de muncă şi contribuţii la bugetul statului de peste un miliard de euro”.

Aderarea Grupului Grampet la TITR a fost anunţată în cadrul unui eveniment organizat de către Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Asociația „Middle Corridor – Trans-Caspian International Transport Route”, la care au participat zeci de reprezentanţilor din industria de transport din România, precum şi membri şi parteneri ai Asociaţiei „Middle Corridor – Trans-Caspian International Transport Route”, inclusiv companii de profil din China, Kazahstan, Azerbaidjan şi Georgia.

Ruta Internațională de Transport Trans-Caspică are o lungime totală de 9.500 de kilometri, dintre care 860 de kilometri traversează teritoriul României (Coridorul feroviar IV, pe relația Portul Constanța – Curtici). Inițiat de guvernele din China, Kazahstan și Azerbaidjan, proiectul își propune să dezvolte transportul multimodal care face legătura dintre China, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia și Europa. Principalul obiectiv al asociaţiei este simplificarea formalităţilor administrative prin asigurarea unui mediu competitiv şi oferirea de sprijin companiilor din diferite ţări, pentru dezvoltarea afacerilor acestora de-a lungul Coridorului Trans-Caspic. 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Premieră la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Joi a aterizat primul zbor cargo civil
FOTO Premieră la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Joi a aterizat primul zbor cargo civil
Primul zbor cargo civil a aterizat astăzi pe Aeroportul Brașov, anunță joi Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov....
Profitul Premier Energy Group a crescut cu 327% în 2025
Profitul Premier Energy Group a crescut cu 327% în 2025
Societatea Premier Energy Group raportează pentru anul 2025 că a realizat venituri normalizate în creștere cu 33% față ...
Cris-Tim încheie 2025 cu un profit net de 110 milioane de lei, în creștere cu 26% față de 2024. Compania a obținut cele mai solide rezultate din istoria sa
Cris-Tim încheie 2025 cu un profit net de 110 milioane de lei, în creștere cu 26% față de 2024. Compania a obținut ...
Cris-Tim Family Holding S.A. (BVB: CFH), liderul pieței de mezeluri și ready-meals (mâncăruri gata preparate) din România, ...
Profitul Hidroelectrica a scăzut cu 20% anul trecut, până la 3,3 miliarde de lei. „Cea mai mică producție de energie hidro din istroria României”
Profitul Hidroelectrica a scăzut cu 20% anul trecut, până la 3,3 miliarde de lei. „Cea mai mică producție de energie ...
Hidroelectrica, cel mai mate producător de energie electrică și cel mai mare furnizor de pe piața concurențală, a raportat ...