Gheorghiţă: Acoperirea vaccinală e de 40% la adulţi. Sperăm să atingem pragul de imunizare colectivă până la sfârşitul anului

Preşedintele Comitetului naţional de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că ţinta autorităţilor este atingerea, până la sfârşitul anului, a pragului de imunizare colectivă prin vaccinare împotriva COVID-19.
AGERPRES - lun, 25 oct. 2021, 08:05
Gheorghiţă: Acoperirea vaccinală e de 40% la adulţi. Sperăm să atingem pragul de imunizare colectivă până la sfârşitul anului

„Datoria noastră este să creştem progresiv capacitatea de vaccinare aşa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de 70% persoane vaccinate din populaţia adultă. În acest moment, rata de acoperire vaccinală este de 40% la populaţia adultă, de peste 18 ani. (…) Pentru că în aceste zile oamenii au arătat o dorinţă în creştere (…) pentru vaccinare, UMF Carol Davila, Colegiul Medicilor din Bucureşti şi Direcţia de Sănătate Publică vor organiza, în fiecare săptămână, un maraton de vaccinare în Capitală. Până la sfârşitul anului, sperăm să atingem pragul de imunizare colectivă prin vaccinare”, a afirmat Gheorghiţă, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Biblioteca Naţională, unul din cele şase centre din Capitală ale „Maratonului vaccinării pentru viaţă”.

El a lansat o invitaţie tuturor universităţilor de medicină din ţară şi direcţiilor de sănătate din marile oraşe să organizeze astfel de evenimente care să asigure la final de săptămână o creştere a capacităţii de vaccinare.

Gheorghiţă a menţionat că, în ultimele săptămâni, au fost deschise progresiv noi centre, noi cabinete de vaccinare, numărul acestora urmând să crească.

„Îmi doresc să creştem rata de vaccinare. Chiar mâine vom avea o întâlnire în format online cu reprezentanţii asociaţiilor de primari, comune, municipii, oraşe pentru a optimiza procesul de vaccinare şi în mediul rural, pentru a intensifica vaccinarea cu ajutorul echipelor mobile şi în comunităţile din rural. (…) Dar asta înseamnă că ar trebui să avem cel puţin 80.000 – 100.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, ca în următoarele 60 de zile să putem atinge rata de vaccinare de peste 70% din populaţia adultă. Eu cred că putem. Capacitate de vaccinare avem, număr de doze avem, colegi – corpul medical este dispus să facă acest efort şi suntem aici şi sperăm ca până la finalul acestui an 2021 (…) să spunem ‘Împreună învingem pandemia'”, a adăugat Gheorghiţă.

Întrebat ce înseamnă atingerea pragului de 70% din populaţia adultă vaccinată, Gheorghiţă a explicat: „Înseamnă că valurile următoare vor avea un impact mult mai mic. Trebuie să înţelegem că la o rată de vaccinare de peste 70% la care se va adăuga şi numărul, şi procentul de persoane care au trecut prin boală, practic imunitatea colectivă, imunitatea de grup va fi mult mai mare (…). Vaccinarea cu schemă completă reduce riscul de deces de cel puţin 20 de ori. Astăzi, ar fi trebuit să avem de cel puţin de 20 de ori mai puţine decese decât înregistrăm, din păcate, în fiecare zi”.

„Cred că sunt pierderi uriaşe şi cred că societatea românească în ansamblul ei nu trebuie să mai accepte astfel de pierderi, dar, repet, trebuie să ne unim în jurul aceluiaşi obiectiv, în jurul aceluiaşi scop. Naţia românească nu e cu nimic mai prejos decât ceea ce se întâmplă în Franţa, în Italia, în Spania, în Marea Britanie, în celelalte ţări europene care în momentul de faţă sunt într-o situaţie confortabilă, într-o situaţie stabilă din punct de vedere epidemiologic”, a mai spus Gheorghiţă.

Te-ar mai putea interesa și
România, Austria şi Finlanda, cel mai sever declin din UE al numărului de angajaţi
România, Austria şi Finlanda, cel mai sever declin din UE al numărului de angajaţi
Numărul de angajaţi a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,1% în Uniunea Europeană în trimestrul trei din 2025, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un avans de 0,1%......
Putin spune că Rusia va continua „să livreze fără întrerupere petrol” către India
Putin spune că Rusia va continua „să livreze fără întrerupere petrol” către India
Preşedintele rus Vladimir Putin, primit vineri de prim-ministrul indian Narendra Modi, a declarat că Moscova va continua ...
România e iarăși în ultima bancă, dar într-o „companie selectă”. Care au fost celelalte două ţări din UE cu declin economic în trimestrul al treilea din 2025
România e iarăși în ultima bancă, dar într-o „companie selectă”. Care au fost celelalte două ţări din ...
Produsul Intern Brut a crescut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,4% în Uniunea Europeană în trimestrul 3 din 2025, comparativ ...
Tesla a lansat un Model 3 mai ieftin în Europa. Preț sub 37.000 de euro
Tesla a lansat un Model 3 mai ieftin în Europa. Preț sub 37.000 de euro
Producătorul american de vehicule electrice Tesla a pus astăzi în catalogul său de comenzi pentru Europa o versiune mai ...