Gheorghiţă: De luni, jumătate de doză de Moderna la rapel, pentru cei care au primit iniţial tot Moderna

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că începând de luni, 1 noiembrie, cei care s-au vaccinat la prima schemă cu Moderna se vor putea imuniza la rapel cu jumătate de doză de vaccin de la aceeaşi firmă.
AGERPRES - vin, 29 oct. 2021, 13:26
Gheorghiţă: De luni, jumătate de doză de Moderna la rapel, pentru cei care au primit iniţial tot Moderna

„Persoanele care au fost vaccinate la prima schemă cu Moderna vor primi la rapel jumătate de doză, şi anume 50 de micrograme, adică 0,25 ml din flacon. Celelalte persoane care au fost vaccinate la prima schemă cu Pfizer, Astra Zeneca sau Johnson&Johnson care optează pentru rapel de la Moderna vor primi o doză întreagă. Deci jumătate de doză de vaccin Moderna vor primi doar cei care la prima schemă de vaccinare au primit tot Moderna. Recomandarea intră în vigoare de luni, 1 noiembrie”, a afirmat Gheorghiţă, vineri, la centrul de vaccinare de la Romexpo.

El a adăugat că specialiştii au decis, în baza recomandărilor şi studiilor ştiinţifice, că din 8 noiembrie cei care au fost imunizaţi cu vaccin de la compania Johnson&Johnson „vor avea recomandare de rapel, după minim 6 luni, de primă intenţie, cu vaccinul pe bază de ARN mesager, fie Pfizer, fie Moderna”.

„Dacă optează pentru Moderna, doza va fi întreagă, adică echivalentul a 100 micrograme. La rapel, persoanele vaccinate deja cu Johnson&Johnson vor putea opta pentru acelaşi tip de vaccin. Prima recomandare este de a face un vaccin pe bază de ARN mesager, dar se permite, la opţiunea pacientului, să se administreze la rapel acelaşi tip de vaccin, Johnson&Johnson”, a mai spus Gheorghiţă.

El a punctat că există, în prezent, o creştere a adresabilităţii la centrele de vaccinare.

„Am aprobat deschiderea şi redeschiderea mai multor centre de vaccinare în ultimele zile. Progresiv creştem capacitatea de vaccinare. În Bucureşti vom asigura în fiecare weekend un program prelungit în centrele de vaccinare din fiecare sector. După modelul Capitalei, sperăm ca şi celelalte judeţe să identifice cel puţin un centru de vaccinare cu program prelungit”, a transmis Gheorghiţă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...