Gheţea: ARB nu susţine niciun proiect de conversie a creditelor din valută în lei

Economica.net
19 02. 2015
ghetea_93582600

‘Încurajăm clienţii să meargă la bănci şi să încerce să găsească soluţii individuale de la caz la caz’, a spus Gheţea.

El a precizat că ARB nu se opune adoptării legii falimentului personal, dar se alătură celor care consideră că este necesar un studiu de impact înainte ca măsura să devină operaţională.

ARB salută iniţiativa MFP de a modifica şi simplifica Codul Fiscal şi susţine noul proiect de modificare a ordonanţei 46 cu privire la acordarea unor facilităţi fiscale pentru cei care nu mai pot plăti ratele la credite.

Discuţia referitoare la conversia creditelor din valută în moneda naţională a reapărut în luna ianuarie a acestui an după ce, în Elveţia, Banca Naţională (BNS) a renunţat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. În context, francul elveţian s-a apreciat puternic, în data de 15 ianuarie, pe pieţele internaţionale, câştigând aproape 30% în raport cu moneda euro. La Bucureşti, leul a pierdut aproape 16% faţă de franc, până la un minim istoric de 4,3287 lei.