Gheţea: Băncile vor să se implice în procesul de autorizare al proiectelor cu fonduri UE

Economica.net
31 05. 2013
radu_gratian_ghetea_28708400

„Avem un proiect de câteva luni bune sau câţiva ani buni, care prevede ca băncile să se implice în avizarea proiectelor care urmează să acceseze fonduri europene. Am iniţiat un proiect prin care dorim să găsim o soluţie astfel încât băncile să poată fi implicate în procesul de autorizare al accesării fondurilor europene”, a afirmat Gheţea la conferinţa MEDIAFAX Talks abut Banking.

El a arătat că la nivelul ARB este constituită o comisie de specialitate, la care se adaugă specialişti din Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională a României, dorind să atragă şi persoane din cadrul comisiilor de Buget-Finanţe din Parlament.

Gheţea a precizat că de la dorinţa băncilor până la implementarea proiectului nu este un drum foarte simplu.

„Dorinţa e să creăm un cadru, nu vrem să obligăm toate băncile să adere. Cine doreşte poate adera, astfel încât se poate implica în fazele anterioare finanţării”, a mai spus Gheţea.