Giganţii petrolieri se luptă pentru o nouă cucerire. Unde este „ultima frontieră“

Pacificarea Irakului şi afacerile exploratorii ale companiilor mai mici au deschis calea marilor corporaţii spre resursele teritoriului cunoscut sub numele istoric de Kurdistan. Numai zona irakiană a Kurdistanului ar ascunde resurse de cel puțin 40 din cele 140 de miliarde de barili ale Irakului, distribuite în 14 mari câmpuri petroliere. Turcia ar avea partea sa.
Adrian N. Ionescu - D, 12 feb. 2012, 08:39

Fascinanta istorie a marii vânători din Kurdistan“ a început toamna trecută când Tony Hayward, fost preşedinte al British Petroleum a folosit un vehicul de investiţii fondat împreună cu Nat Rothschild, Vallares Plc, ca să cumpere cu 2,1 miliarde de dolari Genel Energy, o companie turceasă de petrol şi gaze care operează în Irak, potrivit Seeking Alpha şi Forbes.

 

Două luni mai târziu, în noiembrie, cea mai mare companie petrolieră a lumii, Exxon Mobil (simbol bursier XOM), cu o valoare de piaţă de aproape 400 de miliarde de dolari, a încheiat anumite acorduri cu guvernul regional al provinciei semiautome a Kurdistanului irakian. „Mişcarea a fost întâmpinată de protestele guvernului de la Bagdad“, scrie portalul de analiză şi consultanţă în investiţii Seeking Alpha, invocând un articol din New York Times.

 

Nu exista nici un acord între autorităţile centrale de la Bagdad şi cele regionale ale Kurdistanului semiautonom, privind eliberarea licenţelor şi împărţirea veniturilor din exploatarea câmpurilor din zonă. „A fost o acţiune riscantă a Exxon, profund implicată în producţia de ţiţei din sudul Irakului, de a-şi obţine cele dintâi drepturi de exploatare într-o zonă stratgică foarte sensibilă“, scrie Seeking Alpha.

 

De aceea, înainte de intrarea Exxon, marile companii au stat departe de Kurdistan, care are şi reputaţia unor câmpuri petroliere dificil de exploatat din punct de vedere tehnologic. Au lăsat companii mai mici precum Talisman Energy (TLM), Niko Resources (NKRSF.PK), Marathon Oil (MRO), şi Hunt Oil să testeze terenul.

 

Mai mult, în acelaşi noiembrie 2011, Forbes invocă zvonuri potrivit cărora şi Chevron (CVX), a doua cea mai mare corporaţie din domeniu, a început vânătoarea în Kurdistan. Ministrul resurselor guvernului regional al Kurdistanului iranian ar fi spus că a avut discuţii cu trei mari companii petroliere, altele decât Exxon, pentru inceperea explorării în zonă. Estimările Forbes vorbesc de rezerve de 45 de miliarde de barili de ţiţei şi între 100 şi 200 de trilioane de metri cubi de gaze naturale. Celelalte două mari puteri ar putea fi Total şi British Petroleum.

 

În fine, la jumătatea lunii trecute, Valleras cumpără drepturile de explorare dintr-un bloc din Kurdistan, iar pe 30 ianuarie, Reuters dă vestea că Total ar fi aproape de a încheia o mare afacere în zonă, cu toate că duritatea negocierilor dintre autorităţile centrale de la Bagdad şi cele regionale din Kurdistan nu slăbeşte, potrivit Seeking Alpha, care prezintă şi o hartă a câmpurilor petroliere ale regiunii.

 

„Retragerea SUA a forţelor militare din Irak schimbă percepţia de riscului politic din Irak, iar preţurile ridicate ale petrolului, odatză cu rezervele mari din nordul kurd al ţării îndeamnă marii jucători din domeniu să forţeze intrarea pe această piaţă“, conchide editorialistul Seeking Alpha .

 

Acum acţiunile acestora dar şi ale giganţilor petrolieri sunt în vizorul speculatorilor, dar şial investitorilor de portofoliu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 – 2026, şi precizează că, pe baza cheltuielilor liniare din primele......
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în ...
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a ...
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Starul francez Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa de baschet San Antonio Spurs, cu o durată de cinci ani ...
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul într-un singur an
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul ...
Prețurile apartamentelor din București au continuat să crească și în ultimul an, iar față de iunie 2025, prețurile ...