Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine

12 11. 2026
1 (3)

Producătorul de ingrediente pentru patiserii și cofetării Puratos a investit aproximativ 100.000 de euro într-un hub de inovație în România cu scopul de crea aici  produse  noi adaptate la cerințelor clienților din România și din regiune. Este al doilea hub din Europa după cel din Elveția, țara de origine a grupului și a adunat 15-20 de specialiști în chimie alimentară și nu numai.

Totodată, angajații hubului Puratos colaborează cu Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați și cu diverși furnizori pentru a găsi soluții la probleme precum reducerea zahărului fără alterarea gustului, folosirea fermentație în producție sau  valorificarea materiilor prime locale.

” Am ales România în primul rând pentru că aici găsim oameni buni. Educația oamenilor și universitățile cu care putem colabora sunt bune. În plus, aici avem o prezență locală foarte puternică. De asemenea, decizia a fost legată și de faptul că în România se cultivă și sunt atât de multe specialități și soiuri”, a declarat pentru Economica Olivier Tilkens, Președinte Puratos pentru Europa de Nord, Centrală și de Est.

În afară de huburile din Elveția și București, grupul mai are câte un centru de inovare în Asia și în SUA.

„Activitatea hubului a început anul trecut din dorința de a evita să fim prea concentrați în Elveția unde se derulează principalele proiecte de  cercetare ale grupului și unde avem o echipă uriașă, de aproape 100 de oameni care fac cercetare pe termen lung. Echipa din România este mică, însă  se concentrează pe unele proiecte importante precum reducerea zahărului, îmbogățirea cu fibre, alimente speciale. Este puțin prea devreme pentru a începe cu adevărat să lansăm ceva ( decsoperit în hubul din România n.red) pe piață, dar chiar credem că este important să localizăm această cercetare”, a mai declarat Olivier Tilkens.

Potrivit managementului companiei, unul dintre proiectele la care se lucrează acum în hubul de inovație din Tunari, Ilfov, acolo unde compania are și producția, constă în adăugarea de proteină în umpluturile fabricate. ” Lucrăm ca împluturile pe care noi le avem să răspundă nevoilor de a avea proteină în produsul finit. De asemenea, căutăm variante de a reduce cantitatea de zahăr din produse sau chiar de a nu avea deloc zahăr adăugat în produs”, spune și Gabriela Bereș, Managing Director Central & Eastern Europe, Puratos Group.

Puratos operează de 30 de ani în România și a ajuns la afaceri de 55 de milioane de euro pe plan local.

Puratos este un grup internațional care oferă o gamă completă de ingrediente alimentare inovatoare și servicii dedicate sectoarelor de panificație, patiserie, cofetărie și ciocolaterie. Compania deservește artizani, retaileri, producători industriali și operatori din industria food service în peste 100 de țări din întreaga lume. Sediul central se află în Belgia, unde compania a fost fondată în 1919.