Gigantul Infineon a inaugurat la Dresda o fabrică strategică pentru autonomia europeană în domeniul cipurilor

02 07. 2026
semiconductor procesor 576786789789

Construcţia acestei noi fabrici, care a început în mai 2023, a costat cinci miliarde de euro, cea mai mare investiţie din istoria Infineon, dintre care un miliard a venit de la UE sub formă de subvenţii, scrie Agerpres.

„Vrem să facem din Europa o putere în industria semiconductorilor. Iar suveranitatea tehnologică nu se construieşte cu cuvinte, ci cu fabrici ca aceasta”, a declarat directorul general de la Infineon, Jochen Hanebeck, la ceremonia de inaugurare.

Fabrica de la Dresda face parte din planul european „Chips Act”, care îşi propune să reducă dependenţa externă a UE şi să dubleze ponderea Europei în producţia globală de semiconductori, de la 10% la 20%, până în 2030.

Numită „Smart Power Fab”, această fabrică produce cipuri dedicate gestionării inteligente a energiei. Aceste cipuri se găsesc în maşinile electrice, turbinele eoliene şi panourile fotovoltaice, precum şi în centrele de date, care sunt consumatori majori de energie electrică şi cruciali pentru inteligenţa artificială. De asemenea, fabrica din Dresda ilustrează o schimbare de direcţie întreprinsă de Infineon, care a renunţat la dependenţa sa puternică de industria auto prin reorientarea rapidă spre Inteligenţa Artificială pentru a valorifica boom-ul acestei tehnologii.

Totuşi, inaugurarea de joi are loc pe fondul unei volatilităţi bursiere semnificative pentru acţiunile legate de inteligenţa artificială, alimentată de îngrijorările crescânde cu privire la dificultatea de a face aceste investiţii masive profitabile.

Infineon, care are aproximativ 57.000 de angajaţi în întreaga lume, va crea 1.000 de noi locuri de muncă la facilitatea de la Dresda, care are deja 4.100 de angajaţi. Dintre cei 1.000 de noi angajaţi, aproximativ 10 până la 20% sunt străini.

Situată în inima aşa-numitei ‘Silicon Saxony’, unul dintre cele mai dinamice clustere tehnologice din Europa în domeniul cipurilor electronice, fabrica din Dresda poate accesa şi rezerva de lucrători calificaţi din regiune, a căror expertiză în acest sector datează din fosta Germanie de Est comunistă. Cu cele nouă universităţi ale sale, oraşul Dresda se mândreşte cu o bază numeroasă de ingineri cu înaltă calificare, care sunt, de asemenea, foarte solicitaţi de cele aproximativ 2.500 de companii care operează în acest sector.