Gigantul petrolier spaniol Repsol intră în România

Grupul spaniol Repsol va intra într-un parteneriat cu Petrom pentru explorare şi producţie de hidrocarburi în România.
Economica.net - J, 21 feb. 2013, 14:10
Gigantul petrolier spaniol Repsol intră în România

Compania petrolieră spaniolă Repsol va intra pe piaţa românească pentru operaţiuni de explorare şi producţie, potrivit unor surse apropiate situaţiei. În acest sens, Repsol va intra într-un parteneriat cu Petrom, singura companie care extrage momentan ţiţei din România, pentru operaţiuni de explorare şi producţie în unele perimetre operate de Petrom. Cel mai probabil, cele două companii vor demara lucrările de prospecţiune şi foraj în zona Munteniei, mai precis a Carpaţilor meridionali şi de curbură.

Solicitaţi, reprezentanţii Petrom nu au confirmat asocierea cu Repsol, dar nici nu au infirmat. „Avem o politică de parteneriate pentru creşterea producţiei de petrol. Când vom avea o tranzacţie, o vom raporta” a declarat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.

Repsol este a 15 ce-a mai mare companie petrolieră din lume, cu afaceri de 64 de milioarde de dolari, în 2011, şi 46.000 de angajaţi. Repsol are rezerve dovedite de 1,167 miliarde de barili echivalent petrol (bep), calculate conform standardelor americane, din care 34% în petrol şi restul în gate naturale. Rata de înlocuire a zăcămintelor epuizate este de 162%.

Profitul net pe primele 9 luni ale anului trecut a fost de de 1,8 miliarde euro, cu 5,5% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2011.

Repsol este una dintre cele mai mari companii petroliere din lume, cu operaţiuni în 28 de ţări.

Are perimetre în exploatare În SUA, Mexic, America din Sud (mai puţin Argentina, Chile, Peru şi Uruguay), Algeria şi Libia. Are alianţe inclusiv în Rusia, unde explorează, ca şi în Africa de Vest, Arabia SAudită, Indonezia şi în multe alte regiuni.

Ştirea se actualizează

Te-ar mai putea interesa și
Justiţia din Belgia alertează privind incidentele înarmate la Bruxelles: „Oricine poate fi împuşcat”
Justiţia din Belgia alertează privind incidentele înarmate la Bruxelles: „Oricine poate fi împuşcat”
rocurorul din Bruxelles a tras un semnal de alarmă vineri privind o nouă serie de incidente armate legate de traficul de droguri în capitala belgiană şi a lansat un apel la întărirea poliţiei......
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând ...
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...