Gigantul taiwanez TSMC se așteaptă la cel mai bun an din istorie, în ciuda războiului comercial

Producătorul taiwanez de semiconductori TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Co.) a anunţat marţi că se aşteaptă la un profit record în 2025, graţie unei cereri crescute de cipuri cu Inteligenţă Artificială, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 03 iun. 2025, 10:13
Gigantul taiwanez TSMC se așteaptă la cel mai bun an din istorie, în ciuda războiului comercial

Chiar dacă tarifele vamale impuse de SUA au avut „cu siguranţă” un impact direct asupra activităţilor companiei, preşedintele director general de la TSMC, C.C. Wei, a declarat că cererea pentru AI rămâne puternică şi singurul lucru de care se teme este încetinirea economiei mondiale, scrie Agerpres.

„În acest an, cifra noastră de afaceri şi profitul net vor atinge noi maxime istorice”, a declarat C.C. Wei, cu ocazia Adunării Generale Anuale a acţionarilor de la TSMC.

Cererea pentru AI este „foarte ridicată”, iar TSMC încearcă să îşi „majoreze capacitatea de producţie pentru a satisface clienţii”, a afirmat C.C. Wei. Cu toate acestea, directorul TSMC a negat că grupul intenţionează să construiască uzine în Orientul Mijlociu.

De mai mulţi ani, TSMC este presat să îşi mute o mare parte din producţia din Taiwan, unde se află majoritatea uzinelor sale care produc semiconductori, din cauza incertitudinilor provocate de ameninţările Chinei. În ultimii ani, grupul a început să construiască uzine în SUA, Europa şi Japonia.

Agenţia de presă Bloomberg a dezvăluit săptămâna trecută că TSMC analizează posibilitatea de a construi o uzină de cipuri avansate în Emiratele Arabe Unite. Întrebat dacă TSMC va face acest lucru, răspunsul lui C.C. Wei a fost scurt: „Nu vom face asta”.

În luna aprilie, TSMC a raportat vânzări de 349,6 miliarde dolari taiwanezi (10,3 miliarde de euro), în creştere cu 48,1% în ritm anual şi cu 22,2% mai mult decât în luna martie. Această creştere a venit după ce tarifele anunţate de preşedintele SUA, Donald Trump, au stimulat companiile să îşi facă stocuri, de teamă că ar putea urma tarife şi mai mari.

Wei le-a spus acţionarilor TSMC că afacerile companiei „ar putea fi afectate” dacă tarifele vor conduce la creşteri de preţuri, iar cererea de cipuri va scădea, dar a adăugat: „Afacerile noastre vor rămâne unele foarte bune”.

„Nu îmi este frică de nimic, doar de o contracţie a economiei mondiale”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor membre precum Franța
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor ...
Comisia Europeană a propus marţi câteva dispozitive de siguranţă care vizează calmarea îngrijorărilor Celor 27, şi în special ale Franţei, legate de aderarea unor noi ţări la blocul......
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru ...
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în ...
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...