Gigi Becali şi primarul Robert Negoiţă au primit de la Guvern despăgubiri de 830.000 lei pe terenuri

Gigi Becali şi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, au primit de la Guvern despăgubiri totale de aproape 830.000 lei, alături de alte persoane fizice şi firme, pentru terenuri deţinute în Voluntari şi care vor fi expropriate pentru a lega autostrada Bucureşti-Ploieşti de Capitală.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 12:05
Gigi Becali şi primarul Robert Negoiţă au primit de la Guvern despăgubiri de 830.000 lei pe terenuri

Becali a primit peste 111.000 lei pentru o suprafaţă cumulată de teren de 1.288 metri pătraţi expropriat, respectiv 86 de lei (19 euro) pe metrul pătrat, iar pentru Robert Negoiţă au fost alocate peste 718.600 lei pentru 8.332 metri pătraţi de teren expropriat, reprezentând 86 de lei (19 euro) pe metrul pătrat, conform hotărârii aprobate de Guvern.

Totalul despăgubirilor aprobate de Guvern pentru exproprieri în această fază însumează 47,1 milioane lei (10,5 milioane euro), pentru 60 de terenuri şi imobile care acoperă o suprafaţă de 63.860 de metri pătraţi în Voluntari şi sectorul 2 din Bucureşti. Lucrările sunt necesare pentru a completa segmentul de autostradă care lipseşte, în lungime de 6,5 kilometri.

Cel mai mult va încasa de pe urma exproprierilor firma Galeria Shoping Center, deţinută de grupul GTC Real Estate, cu acţionari israelieni. Dezvoltatorul imobiliar cedează patru loturi de teren intravilan din Şoseaua Petricani, sectorul 2 Bucureşti, care însumează 15.031 de metri pătraţi şi pentru care va fi despăgubit cu 23 milioane lei, respectiv 1.530 lei (340 euro) pe metrul pătrat.

O sumă importantă (13,7 milioane lei) va primi şi compania imobiliară Euroholding Land, cu acţionari spanioli, pentru cei 8.971 metri pătraţi de teren intravilan din Şoseaua Petricani.

Firma Mobexpert va primi 96.451 lei pentru 63 metri pătraţi expropriaţi pe Şoseaua Fabrica de Glucoză, tot în sectorul 2 Bucureşti.

Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti a fost deschisă la jumătatea lunii iulie anul trecut. Primul termen de dare în folosinţă a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti a fost anul 2010, finalizarea fiind amânată de mai multe ori.

În luna aprilie anul trecut au început lucrările pentru cei 6,5 kilometri care urmează să completeze autostrada, între şoseaua Petricani şi centura Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
Dunărea atinge un nou minim istoric, care se va menține staționar până pe 12 august. ANAR anunță că ia măsuri (VIDEO)
Dunărea atinge un nou minim istoric, care se va menține staționar până pe 12 august. ANAR anunță că ia măsuri (VIDEO)
Dunărea înregistrează joi un nou nivel minim istoric, de 1.400 mc/s, care se va menţine staţionar până în data de 12 august, a declarat, marţi, purtătoarea de cuvânt a Administraţiei......
EasyJet acceptă oferta de preluare în valoare de 7,7 miliarde de dolari făcută de Apollo
EasyJet acceptă oferta de preluare în valoare de 7,7 miliarde de dolari făcută de Apollo
Firma americană de administrare a activelor Apollo Global a convenit achiziţionarea EasyJet, într-o tranzacţi care evaluează ...
SpaceX și Tesla își unesc forțele pentru Terafab: 16,8 miliarde de dolari pentru uzina de cipuri AI
SpaceX și Tesla își unesc forțele pentru Terafab: 16,8 miliarde de dolari pentru uzina de cipuri AI
SpaceX și Tesla, cele două entități private controlate de Elon Musk, vor aloca inițial suma de 16,8 miliarde de dolari ...
Guvernul a aprobat bugetele de venituri și cheltuieli pe 2026 pentru mai multe companii mari de stat
Guvernul a aprobat bugetele de venituri și cheltuieli pe 2026 pentru mai multe companii mari de stat
Guvernul a aprobat, joi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2026 al Companiei Naţionale Poşta Română S.A., compania ...