Ginerele regelui Juan Carlos al Spaniei a fost audiat de magistraţi într-un dosar de corupţie

Ginerele regelui Juan Carlos al Spaniei, Inaki Urdangarin, a fost audiat sâmbătă de o instanţă din Mallorca, fiind acuzat de fraudă fiscală într-un dosar de delapidare de 6 milioane euro care a erodat încrederea populaţiei în casa regală, potrivit CNBC.
Economica.net - Dum, 24 feb. 2013, 17:11
Ginerele regelui Juan Carlos al Spaniei a fost audiat de magistraţi într-un dosar de corupţie

Cazurile recente în care mai mulţi politicieni au fost acuzaţi că ar fi primit milioane de euro mită au generat un val de nemulţumire în rândul populaţiei, într-o perioadă economică extrem de dificilă, cu recesiune prelungită, şomaj de 26% şi măsuri de austeritate.

Inaki Urdangarin, fost jucător de handbal în echipa Spaniei, este acuzat că şi-ar fi folosit influenţa dată de relaţia cu familia regală pentru a câştiga contracte profitabile cu statul, vizând organizarea de evenimente în principal în Mallorca, dar şi în alte părţi ale Spaniei.

Fundaţia Noos, condusă de Urdangarin, este suspectată că a obţinut sume exagerate de la stat pentru organizarea de conferinţe privind afacerile în sport şi de ascunderea profiturilor în străinătate.

Zeci de agenţi de poliţie au fost desfăşuraţi sâmbătă pentru a asigura securitatea tribunalului din Palma de Mallorca. Urdangarin a coborât dintr-o maşină şi a parcurs rampa de acces de 30 de metri din faţa clădirii acompaniat de scandările unei mulţimi de câteva sute de persoane, care au afişat pancarte cu sloganuri precum „Jos monarhia!” sau „Asta nu e democraţie”. Peste 100 de jurnalişti au fost de asemenea prezenţi.

Audierile au avut loc în spatele uşilor închise. Urdangarin, 45 de ani, este acuzat de fraudă, fals, delapidare şi corupţie. O condamnare ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea, precum şi amenzi.

Una dintre primele bătălii importante ale lui Urdangarin cu justiţia vizează eliberarea pe cauţiune a sa şi a unui fost partener al Fundaţiei Noos, pentru care cei doi ar trebui să plătească 8,2 milioane euro pentru a evita executarea silită şi punerea activelor sub sechestru.

Aceeaşi instanţă l-a audiat sâmbătă şi pe Carlos Garcia Revenga, fost trezorier al Fundaţiei Noos şi secretarul personal al soţiei lui Urdangarin, Infanta Cristina (47 de ani).

Magistraţii încearcă să stabilească răspunderea fiicei regelui în dosar şi gradul de implicare al acesteia în afacerile fundaţiei. Punerea sub acuzare a unui membru al casei regale ar fi un precedent istoric în Spania.

Infanta Cristina este singura dintre cei cinci directori ai Fundaţiei Noos care nu a fost pusă sub acuzare în dosar.

Casa regală a luat măsuri pentru a se distanţa de Urdangarin, al cărui titlu nobiliar este Ducele de Palma. Fotografiile cu acesta au fost şterse de pe site-ul familiei regale. Totodată, ginerele nu are voie să participe la evenimentele casei regale timp de mai bine de un an.

Urdangarin a devenit un personaj dispreţuit de populaţie la Palma, unde au ieşit la lumină mai multe cazuri de corupţie. Autorităţile locale au organizat recent un eveniment televizat în timpul căruia au redenumit „Bulevardul Ducelui şi Ducesei de Palma”.

„Este o ruşine pentru insulele noastre, care au susţinut puternic casa regală”, spune o locuitoare din Palma, intervievată în apropierea tribunalului unde a fost audiat, sâmbătă, ginerele regelui.

Juan Carlos, rege din 1975, a fost cea mai populară personalitate în Spania la sfârşitul anilor ’70, deoarece a jucat un rol cheie în tranziţia către democraţie după îndelungata dictatură a lui Francisco Franco.

În urma scandalurilor recente însă, unii politicieni au început să ceară public abdicarea regelui şi ascensiunea la tron a prinţului Filip, deoarece prestigiul casei regale a fost erodat de acuzaţiile de corupţie aduse lui Urdangarin şi de alte gafe. Anul trecut, în timp ce premierul Mariano Rajoy încerca să evite un acord de finanţare externă cu UE prin măsuri de austeritate fără precedent în Spania, regele Juan Carlos a căzut şi s-a rănit la şold în timpul unui safari, la vânătoare de elefanţi în Botswana, împreună cu un grup de prieteni bogaţi. Maiestatea Sa şi-a cerut scuze public pentru călătoria fastuoasă, atitudine fără precedent în timpul domniei sale. Vacanţa a rămas secretă până la incidentul care a pus în pericol sănătatea regelui.

Sondajele indică scăderea ratei de încredere a regelui la 58%, de la niveluri cu mult mai ridicate.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a lansat luni dimineaţă circa 10 rachete S-300 asupra oraşului Zaporojie – responsabil ucrainean
Rusia a lansat luni dimineaţă circa 10 rachete S-300 asupra oraşului Zaporojie – responsabil ucrainean
Forţele ruse au lansat luni dimineaţă circa zece rachete sol-aer S-300 asupra oraşului Zaporojie, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume, distrugând obiective de infrastructură......
UE vrea să excludă serviciile de pilotaj maritim de pe lista sancţiunilor impuse petrolului rusesc
UE vrea să excludă serviciile de pilotaj maritim de pe lista sancţiunilor impuse petrolului rusesc
Uniunea Europeană a propus ca serviciile de pilotaj maritim să fie scutite de la sancţiunile care vizează transferul ...
România ar putea ajunge la un nivel de înmagazinare al gazelor de 90%, la 1 noiembrie
România ar putea ajunge la un nivel de înmagazinare al gazelor de 90%, la 1 noiembrie
Gradul de umplere al depozitelor de gaze este de peste 80%, semnificativ mai mult față de anii precedenți, iar peste o ...
OMV Petrom şi Complexul Energetic Oltenia investesc în producţia de energie fotovoltaică
OMV Petrom şi Complexul Energetic Oltenia investesc în producţia de energie fotovoltaică
OMV Petrom va construi, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), patru parcuri fotovoltaice cu o putere ...