Giorgia Meloni e de acord cu recunoașterea statului Palestina, dar nu acum. Mai întâi trebuie înființat

26 07. 2025
Giorgia_Meloni_Official_2023

„Sunt foarte în favoarea statului Palestina, dar nu sunt în favoarea recunoaşterii acestuia înainte de înfiinţarea lui”, a declarat Meloni pentru cotidianul italian La Repubblica.

„Dacă ceva ce nu există este recunoscut pe hârtie, problema ar putea părea rezolvată, când de fapt nu este”, a adăugat Meloni.

Decizia Franţei de a recunoaşte un stat palestinian la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din septembrie a fost condamnată de Israel şi Statele Unite, pe fondul războiului din Gaza dintre Israel şi gruparea militantă palestiniană Hamas.

Vineri, ministrul italian de externe Antonio Tajani a declarat că recunoaşterea unui stat palestinian trebuie să aibă loc simultan cu recunoaşterea Israelului de către noua entitate palestiniană.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat vineri că Berlinul nu intenţionează să recunoască, pe termen scurt, un stat palestinian şi a spus că prioritatea sa acum este să facă „progrese de mult timp aşteptate” către o soluţie cu două state.