Gitenstein: Poliţia Română este foarte bună şi devine din ce în ce mai bună

Poliţia Română este foarte bună şi devine din ce în ce mai bună, a declarat marţi pentru AGERPRES ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein.
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 14:28
Gitenstein: Poliţia Română este foarte bună şi devine din ce în ce mai bună

Oficialul american a participat, la Palatul Parlamentului, la inaugurarea de către Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) a Centrului de Training şi Conferinţe, unde poliţişti şi oficiali ai statelor membre SELEC vor veni pentru a dezbate teme legate de crima organizată şi pentru a face schimb de informaţii.

„România are un rol de lider în domeniul legii pentru că aveţi oameni competenţi, iar Statele Unite sunt foarte încrezătoare în capacitatea României. De asemenea, ajutaţi ca aliat celelalte forţe ale legii care combat infracţiuni la nivel regional, precum traficul de persoane, traficul de droguri, infracţiuni informatice, terorism. Noi ţinem ca această regiune să fie stabilă, să fie mai puţină corupţie, crimă organizată, trafic de droguri. Poliţia Română este foarte bună şi devine din ce în ce mai bună”, a spus Mark Gitenstein.

Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) este o organizaţie internaţională din care face parte şi România, alături de alte 12 state membre: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Grecia, Ungaria, Moldova, Serbia, Slovenia şi Turcia.

„La sediul SELEC, statele membre îşi trimit ofiţerii de legătură de la poliţie şi vamă care lucrează aici pentru cazuri de crimă organizată care implică o dimensiune transfrontalieră, cum ar fi un caz de trafic de droguri care pleacă, să zicem, din Turcia, trece prin Bulgaria şi ajunge în România, adică implică două-trei ţări”, a declarat Gurbuz Bahadir, director general SELEC.

Centrul de Training şi Conferinţe a fost realizat cu sprijinul Comandamentului European al Statelor Unite.

„SELEC acoperă zona balcanică, o zonă de interes din perspectiva criminalităţii transfrontaliere. El funcţionează ca o agenţie care cuprinde reprezentanţi ai tuturor statelor membre care au semnat Tratatul SELEC. Iniţial a fost numită organizaţia SECI (Southeast European Cooperative Initiative Regional Center for Combating Trans-border Crime). Reprezentanţii poliţiei şi vămii, pe baza informaţiilor culese, fac analize de risc şi organizează misiuni de combatere a criminalităţii transfrontaliere”, a precizat Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din MAI.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent electric
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent ...
Drone lansate de forţele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile......
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile giganţilor petrolieri americani Chevron şi ExxonMobil au atins vineri maxime istorice, după ce companiile au ...
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Circulaţia rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul ...
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza Traian produsă în fabrica de lapte TU! a familiei Herțea din Tulcea a câștigat medalia de aur la Concours International ...