Globalworth, firma lui Ioannis Papalekas, vrea să atragă 550 milioane euro prin cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative din România

Economica.net
13 06. 2017
euro_67995600

Bondurile au o maturitate de cinci ani, scadentă la 20 iunie 2022, şi o rată anuală a dobânzii fixă de 2,875%, plătibilă anual începând cu 20 iunie 2018, scrie News.ro.

Compania a solicitat admiterea bondurilor pe lista oficială a Bursei irlandeze şi tranzacţionarea pe piaţa reglementată.

Titlurile au fost evaluate la un rating de nivelul BB+, cu perspectivă stabilă, de către agenţia de evaluare Standard & Poor’s şi la un rating Ba2, tot cu perspectivă stabilă, de către Moody’s.

Compania a mai anunţat că fondurile atrase prin emisiunea de obligaţiuni vor fi folosite pentru achitarea unor datorii ale companiei, dar şi în alte scopuri.

Deutsche Bank, J.P. Morgan Securities şi UBS au avut calitatea de brokeri, iar BT Capital Partners şi Rand Merchant Bank, o divizie a FirstRand Bank Limited (filiala din Londra), au fost comanageri.

„Această tranzacţie simplifică mult structura datoriei noastre şi reduce semnificativ costul mediu al datoriei, permiţându-ne în acelaşi timp să ne întărim poziţia astfel încât să trecem la următorul nivel de dezvoltare nu doar în România, ci şi în Europa Centrală şi de Est şi mai ales în Polonia”, a afirmat directorul general adjunct şi director de investiţii în cadrul Globalworth, Dimitris Raptis.

De la momentul înfiinţării companiei Globalworth, în februarie 2013, investiţiile derulate au ajuns la circa 814 milioane euro, dintre care 244 milioane euro au fost cheltuiţi pe finalizarea achiziţiei a patru clădiri de birouri clasa “A” în Bucureşti.

În prezent, compania deţine un portofoliu în valoare de circa 1,1 miliarde de euro.

Compania de investiţii imobiliare Globalworth, controlată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a fost de acord în decembrie 2016 să vândă către Growthpoint o participaţie de 26,9%, care va fi plătită până la 31 decembrie 2017.

Fondul de investiţii sud-african Growthpoint Properties va deveni acţionar principal al companiei de investiţii Globalworth până pe 31 decembrie 2017, prin cumpărarea unui pachet de acţiuni de 26,9% în cadrul fondului imobiliar cu afaceri extinse în România, pentru 186,4 milioane de euro.