GMC rămâne administrator judiciar al CE Hunedoara, întrucât Ministerul Finanţelor nu a desemnat un alt administrator

Casa de insolvenţă GMC SPRL rămâne administrator judiciar provizoriu al CE Hunedoara, întrucât Ministerul Finanţelor, principalul creditor, nu a desemnat un alt administrator în şedinţa creditorilor de joi, a declarat, pentru Agerpres, Dan Agrişan, administratorul special al companiei.
Economica.net - joi, 14 apr. 2016, 15:16
GMC rămâne administrator judiciar al CE Hunedoara, întrucât Ministerul Finanţelor nu a desemnat un alt administrator

‘Ministerul Finanţelor, prin ANAF şi Direcţia Generală Mari Contribuabili, deţin 78% din creanţele CE Hunedoara. În condiţiile în care o adunare este validă cu prezenţa celor care deţin cel puţin 30% din creanţe, fără votul Ministerului Finanţelor nu se poate decide nimic. Mandatul lor a fost să voteze împotriva confirmării administratorului judiciar, dar să nu propună şi să nu voteze un alt administrator. ANAF a argumentat prin faptul că există un ordin care îi obligă să facă o licitaţie, care încă nu a fost finalizată’, a precizat Agrişan.

Ministerul Energiei a propus drept administrator judiciar casa de insolvenţă Euro Insol, însă judecătorul sindic a desemnat firma craioveană GMC SPRL ca administrator provizoriu, în ianuarie, la momentul declanşării insolvenţei.

În plus, reprezentanţii Ministerului Finanţelor s-au propus pe ei pentru a deţine preşedinţia Comitetului Creditorilor, însă nu au propus şi alţi membri ai comitetului, în condiţiile în care acest comitet trebuie să aibă cinci membri pentru a fi valid, a mai spus Agrişan.

‘Prin urmare, la ora actuală nu avem încă un Comitet al Creditorilor la CE Hunedoara. Deci, ce s-a întâmplat astăzi poate fi tradus prin pierdere de timp, întrucât fără Comitetul Creditorilor nu se pot lua decizii, nu poţi vinde bunuri, de exemplu. Nu putem înţelege de ce s-a întâmplat acest lucru. Înţeleg că există nişte ordine pe partea de numire a administratorului judiciar, dar să nu ştii că trebuie să mai propui şi alţi creditori pentru a forma un Comitet al Creditorilor…’, a continuat Agrişan.

El a adăugat că pe 25 aprilie se va judeca, la Curtea de Apel Alba, contestaţia depusă de CE Hunedoara şi de alţi creditori cu privire la desemnarea administratorului judiciar.

‘Societatea şi alţi creditori au propus casa de insolvenţă Euro Insol. Este posibil ca atunci să fie schimbat administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic’, a mai spus administratorul special al companiei.

Întrebat dacă, pentru salvarea complexului, este nevoie să fie daţi afară jumătate dintre angajaţi, aşa cum a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, într-un interviu acordat Agerpres în urmă cu două săptămâni, Agrişan a arătat că acest lucru este deocamdată imposibil, în lipsa unor investiţii în tehnologie.

‘Dacă dăm afară acum jumătate dintre mineri, probabil nu va mai avea cine să extragă cărbunele. În condiţiile în care 70% din costuri sunt cu forţa de muncă, aceasta poate să arate şi cât de importantă este forţa de muncă pentru această societate. Sigur, dacă s-ar face investiţii în tehnologie, s-ar putea renunţa la două treimi dintre mineri, dar nu este cazul acum, pentru că tocmai aceasta este problema cea mai mare, lipsa investiţiilor’, a susţinut el.

De asemenea, întrebat dacă se mai pot da ajutoare de stat la CE Hunedoara, Agrişan a arătat că aceasta este singura soluţie pentru următorii ani.

‘Sunt discuţii cu Comisia Europeană în acest sens, pentru că şi ei trebuie să înţeleagă că este vorba şi despre siguranţa în aprovizionarea cu energie electrică. Sigur, ajutoarele de stat sunt o soluţie doar pe termen scurt, de câţiva ani, până compania se pune pe picioare şi vor fi făcute investiţiile necesare pentru a se susţine’, a completat Agrişan.

Complexul Energetic Hunedoara poate fi salvat doar dacă vor fi concediaţi jumătate dintre mineri şi dintre angajaţii termocentralelor din Valea Jiului, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, într-un interviu acordat AGERPRES în urmă cu două săptămâni.

‘Insolvenţa reprezintă o soluţie dacă este asumată şi administrată corect. Nu orice insolvenţă rezolvă problemele. Uitaţi-vă la RAAN, este în insolvenţă de trei ani şi a intrat în faliment. Uitaţi-vă la Hunedoara. Este în insolvenţă şi o să intre în faliment’, a susţinut Borza.

El a precizat că societatea a ajuns în această situaţie, deoarece a fost victima prostului management şi a ingerinţei statului în managementul companiei.

‘Sectorul minier trebuia reformat în 1990, cum au făcut şi polonezii. Noi am tot amânat reformarea acestui sector, care, pentru România este identitar. În România, aceasta este cea mai veche meserie, are o continuitate de mai bine de 2.500 de ani. Aceasta nu înseamnă că acum trebuie să facem doar de dragul unei tradiţii milenare concesii, să alocăm în fiecare an de la buget sute de milioane de lei. Ea trebuie restructurată, trebuie reformată’, a arătat reprezentantul Euro Insol.

Borza a susţinut că, de-a lungul timpului, niciun guvern nu a luat vreo măsură radicală în Valea Jiului, având în memorie mineriadele.

‘Toate guvernele de după 1990 au trăit sub imperiul unei frici ancestrale faţă de mineri, pentru că, bun, ei sunt nişte oameni mai din popor, ce-i în guşă şi-n căpuşă, se urcă în camion, în tren, cu bâtele şi ne aplică o corecţie. Vorba aia, suntem în 2016. Şi eu sunt absolut convins că minerii din Valea Jiului sunt oameni cu un caracter de excepţie. Ei au fost o clasă socială privilegiată încă de pe vremea lui Ceauşescu. Sigur, este o muncă grea, este o muncă fizică, este o muncă brută, istovitoare, dar, deopotrivă, au fost foarte bine plătiţi. Dintotdeauna, dar mai ales până în 1989. Dar aceasta nu justifică o anumită prevalenţă faţă de altă meserie. Aveam un dinte împotriva lor, pentru că erau mulţi, sunt mulţi şi astăzi, dar nu este vina lor. Este vina statului să nu a avut curaj să restructureze această zonă. Nu mai poţi astăzi defila cu zeci de mii de salariaţi în zona energetică’, a spus Borza.

Potrivit acestuia, pentru o funcţionare optimă a companiei vor trebui concediaţi jumătate dintre mineri şi dintre angajaţii termocentralelor Mintia şi Paroşeni.

‘Până la urmă, această companie nu este vitală pentru sistemul energetic naţional. Noi avem 24.000 de MW putere instalată, la un consum care nu a depăşit niciodată 9.000 de MW. Însă această companie poate ajuta la serviciile tehnologice de sistem pe acea zonă de Nord. Deci, iată şi câteva elemente care să pledeze pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, evident, restructurat. Deci vreo 2.000 de mineri cu vreo 700 de angajaţi pe zona de producţie de energie, adică 2.700 faţă de 6.000 cât sunt acum, evident contează la performanţa economică şi la costurile asociate fiecărui MWh produs’, susţine Borza.

El a adăugat că, în ipoteza unei pene generalizate în sistemul energetic românesc, care ar produce pagube de zeci de miliarde de euro, CE Hunedoara ar putea face diferenţa.

‘Deci la o analiză foarte rece, poţi lua hotărârea: ‘Da, închid’. Dar ce se va întâmpla dacă vreodată – şi atunci într-adevăr drobul de sare poate să te întoarcă – ar colapsa sistemul energetic chiar şi pentru un minut? Pagubele ar fi incalculabile, de ordinul zecilor de miliarde. O pană generalizată de curent în România, chiar şi de un minut, ar costa zeci de miliarde de euro. Şi atunci, chiar şi pentru acel ipotetic ‘dacă şi poate’, merită salvată societatea, dar evident optimizată şi restructurată’, a afirmat reprezentantul casei de insolvenţă.

CE Hunedoara se află în insolvenţă din 7 ianuarie 2016 şi are 6.300 de angajaţi, care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii ...
Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a fost......
Banca Mondială a decis să facă publice date confidențiale privind finanțarea piețelor emergente, pentru a crește investițiile în aceste zone
Banca Mondială a decis să facă publice date confidențiale privind finanțarea piețelor emergente, pentru a crește investițiile ...
Grupul Băncii Mondiale a dat joi publicităţii mai multe date confidenţiale cu privire la finanţarea pieţelor emergente, ...
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care ...
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...