Golden Gate – Pod suspendat Brăila. Grindeanu spune că au fost montate primele segmente ale tablierului din zona centrală a construcţiei

30 03. 2022
pod suspendat braila

„Încă 38 de segmente din zona centrală a tablierului vor fi montate cu o frecvenţă medie de două piese pe zi. Operaţiunea este foarte importantă deoarece în cazul în care nu este respectată ordinea de montare există riscul fracturării pilonilor podului!”, a scris, pe Facebook, ministrul Transporturilor, scrie Agerpres.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că lunea viitoare va avea loc o şedinţă a coaliţiei de guvernare în care se va definitiva pachetul de măsuri pentru persoanele cu venituri reduse.

„Sunt discuţii în coaliţie şi este normal ca într-o coaliţie fiecare să vină cu anumite propuneri. Până în acest moment, numai PSD a venit cu un pachet complet atât pe zona de persoane vulnerabile, cât şi pe zona economică. Este normal să discutăm întâi cu premierul, pentru că şi el are anumite propuneri venite de la miniştri, apoi decise în coaliţie. Am stabilit astăzi cu domnul prim-ministru şi cu Kelemen Hunor şi o să stabilim şi cu Florin Cîţu, când se va întoarce, ca luni să avem această coaliţie şi să definitivăm pachetul de măsuri”, a spus Ciolacu la sediul central al PSD.