Google a depăşit pentru prima dată Microsoft

Google a depăşit pentru prima dată Microsoft în privinţa capitalizării de piaţă, operatorul celui mai utilizat motor de căutare din lume devenind a doua mare companie din domeniul IT după Apple.
Economica.net - lun, 01 oct. 2012, 16:01
Google a depăşit pentru prima dată Microsoft

Acţiunile Google au deschis luni la New York în urcare cu 0,8%, la 760,66 dolari, preţ la care capitalizarea de piaţă a companiei reprezintă aproximativ 249,5 miliarde dolari, potrivit Bloomberg.

Microsoft, cel mai mare producător de software din lume şi „părintele” binecunoscutului Windows, a debutat luni în coborâre cu 0,6%, la 29,57 dolari pe acţiune, cu o capitalizare de 247,8 miliarde dolari.

Companiile care oferă servicii pe internet, precum Google sau Amazon.com, au devenit tot mai atractive pentru investitori odată cu ascensiunea „cloud computing” – diverse aplicaţii sau funcţii caracteristice până acum PC-ului au ajuns să poată fi utilizate online, fără a necesita un suport local costisitor.

Totodată, Google este cel mai mare furnizor de servicii de publicitate pe internet şi dezvoltă Android, cel mai popular sistem de operare pentru smartphone-uri.

Valoarea de piaţă a Apple este de 632,7 miliarde de dolari, singura companie IT cu o capitalizare mai ridicată decât cea a Google. Apple a depăşit Microsoft în 2010, datorită succesului iPhone şi iPad.

Bursa de la New York a deschis luni în urcare, recuperând o parte din declinul de săptămâna trecută, datorită unui raport privind industria manufacturieră din SUA care a depăşit estimările economiştilor, în timp ce temerile privind criza datoriilor de stat din zona euro s-au mai disipat, potrivit Bloomberg.

Indicii S&P 500 şi Dow Jones Industrial Average au urcat cu 1,1% în deschidere.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Beneficiarii ajutoarelor de căldură trebuie să depună cererile și documentele justificative până la data de 20 noiembrie, pentru a putea beneficia de sprijin din această lună
ANPIS: Beneficiarii ajutoarelor de căldură trebuie să depună cererile și documentele justificative până la data de ...
Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi......
Petrolul Brent scade cu 8,7% după alegerile din SUA. Ce înseamnă pentru România
Petrolul Brent scade cu 8,7% după alegerile din SUA. Ce înseamnă pentru România
Petrolul Brent a încheiat ședința de miercuri, 4 noiembrie 2026, la 94,62 dolari pe baril, în scădere cu 8,7%. Echivalentul ...
Finanțare uriașă pentru regenerabile în România: peste 300 de milioane de euro pentru parcul eolian Dunărea Est, de 292 MW, al Rezolv Energy
Finanțare uriașă pentru regenerabile în România: peste 300 de milioane de euro pentru parcul eolian Dunărea Est, de ...
Rezolv Energy, producător independent de energie regenerabilă susținut de Actis și Mubadala, a semnat o finanțare de ...
AI Gigafactory în România – Avem două oferte pentru o gigafabrică. Suntem în faza finală în procesul de selecţie – Nazare
AI Gigafactory în România – Avem două oferte pentru o gigafabrică. Suntem în faza finală în procesul de selecţie ...
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecţie se află în faza finală, autorităţile ...