Google celebrează Ziua Pământului

Google celebrează, luni, Ziua Pământului şi îşi demonstrează sprijinul pentru protecţia mediului, printr-un logo special, interactiv, care prezintă succesiunea anotimpurilor şi tranziţia de la zi la noapte.
Economica.net - lun, 22 apr. 2013, 07:17
Google celebrează Ziua Pământului

Anotimpurile sunt prezentate în noul logo sub forma unei animaţii. Astfel, primăvara este cea care deschide succesiunea de imagini animate, litera „G” din cuvântul „Google” fiind reprezentată cu flori pe o pajişte.

Unele dintre elementele care apar în imagine pot fi accesate şi determină modificări ale logoului – de exemplu, un clic pe nori determină transformarea unei zile însorite într-o zi ploioasă. De asemenea, în imagine apar mai multe formaţiuni muntoase, în care se văd două intrări de peşteră. Un clic pe una dintre intrări face ca din aceasta să iasă un urs.

În fiecare an, pe 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului/ Earth Day, apărută în Statele Unite ale Americii într-o perioadă în care a început să se vorbească din ce în ce mai des despre mediul înconjurător.

Ziua Pământului a fost proclamată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi interesul clasei politice faţă de mediu, un subiect ignorat. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 de milioane de cetăţeni americani, în marea lor majoritate tineri şi foarte tineri.

După două decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de persoane din 141 de ţări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei.

Ziua Pământului a avut un rol important în popularizarea problemelor de mediu. De altfel, a fost înfiinţată şi o organizaţie – Earth Day Organization, care are în prezent filiale în peste 170 de ţări.

În prezent, peste 500 de milioane de oameni din toată lumea sărbătoresc Ziua Pământului, pe 22 aprilie, numeroase comunităţi organizând chiar o săptămână întreagă de manifestări dedicate mediului înconjurător.

Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca diferite evenimente speciale sau pentru a omagia personalităţi ale culturii universale.

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...