Google cumpără Fitbit pentru 2,1 miliarde dolari

Alphabet Inc, firma mamă care deţine motorul de căutare online Google, va cumpăra producătorul de dispozitive portabile Fitbit Inc pentru 2,1 miliarde dolari, intrând pe piaţa în creştere de dispozitive pentru fitness şi ceasuri inteligente, informează Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 01 nov. 2019, 12:54
Google cumpără Fitbit pentru 2,1 miliarde dolari

Fitbit a informat vineri că a primit o ofertă de 7,35 dolari pe acţiune în numerar, ceea ce reprezintă o primă de 19% faţă de valoarea înregistrată de titlurile Fitbit la închiderea şedinţei de joi.

Acţiunile Fitbit au înregistrat o creştere de peste 40% după ce luni Reuters a dezvăluit că Google vrea să preia producătorul de dispozitive portabile Fitbit.

Deşi Google a început să concureze cu alte companii din sectorul tehnologiei care produc telefoane mobile inteligente, precum Apple Inc şi Samsung Electronics Co Ltd, deocamdată nu are o ofertă în domeniul dispozitivelor portabile.

Preluarea Fitbit vine într-un moment în care poziţia dominantă de care se bucură această firmă pe piaţa brăţărilor de fitness este diminuată constant de ofertele mai ieftine venite din partea unor rivali precum chinezii de la Huawei Technologies Co Ltd şi Xiaomi Corp.

În luna iulie a acestui an, Fitbit şi-a redus estimările de venit pentru 2019, dând vina pe vânzările dezamăgitoare ale ultimului său smartwatch, Versa Lite. Ulterior, în luna august, Fitbit a semnat un contract cu Guvernul din Singapore pentru a furniza brăţări de fitness şi servicii în cadrul unui program de sănătate care ar putea să se extindă până la un milion de utilizatori. Tot în luna august, Fitbit a lansat un nou smartwatch, Versa 2, care include asistentul vocal Alexa, precum şi posibilitatea de a face plăţi online şi stocarea de muzică pe dispozitiv.

Te-ar mai putea interesa și
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate formulată anterior....
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că pregăteşte un ordin legal care să le ofere fermierilor şi crescătorilor ...