Google s-a înţeles cu un acţionar care a contestat controlul grupului de către fondatori toată viaţa

Google a încheiat un acord amiabil cu un acţionar care a contestat în instanţă o decizie de restructurare a capitalului, care prevede ca fondatorii Larry Page şi Sergey Brin să aibă garantat controlul grupului pentru tot restul vieţii, potrivit Financial Times.
Economica.net - mar, 18 iun. 2013, 13:09
Google s-a înţeles cu un acţionar care a contestat controlul grupului de către fondatori toată viaţa

Procesul deschis de acţionarul Brockton Retirement Board a împiedicat Google să pună în practică decizia acţionarilor referitoare la cei doi fondatori. Înţelegerea amiabilă trebuie avizată şi de justiţia americană.

Modificările în structura capitalului, anunţate pentru prima dată în aprilie 2012, prevăd emiterea de către Google a unor titluri clasa C, fără drept de vot, deţinătorilor de acţiuni tranzacţionate pe bursă.

Pe lângă dublarea numărului de acţiuni existente, planul Google creează o nouă clasă de titluri, care pot fi folosite pentru achiziţii sau plata angajaţilor, fără să dilueze participaţiile deţinute de Page şi Brin, de 58% în total.

Deşi planul a fost aprobat prin vot de acţionari, implementarea a fost oprită după deschiderea procesului.

Acordul amiabil cu Brockton Retirement Board prevede ca Google să compenseze acţionarii în cazul în care titlurile C se tranzacţionează la un preţ mai mic decât cele listate. De asemenea, grupul a acceptat unele restricţii în privinţa emisiunii de titluri categoria C.

Directorii independenţi ai Google vor avea putere de decizie în cazul în care grupul vrea să emită peste 10 milioane de acţiuni C pentru achiziţii, ecvhivalentul a circa 4,4 miliarde de dolari. În plus, operatorul celui mai popular motor de căutare online din lume s-a obligat să renunţe complet la acţiunile clasa C, dacă drepturile de vot controlate de Brin şi Page scad sub 15%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...