Google va aplica ”dreptul de a fi uitat” la căutările din întreaga UE începând din această săptămână

Economica.net
08 03. 2016
delete_key_36028100

În 2014, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât ca Google să respecte cererile de ştergere a anumitor rezultate ale căutărilor online, decizie ce a devenit cunoscută ca ”dreptul de a fi uitat”. În baza acestei decizii, utilizatorii europeni de internet pot trimite o cerere către Google în care să ceară companiei americane să şteargă rezultatele care nu mai sunt relevante sau care sunt depăşite. Până acum, Google ştergea doar rezultatele căutărilor efectuate pe unele site-uri ale sale europene, precum google.co.uk, google.de sau google.fr, iar utilizatorii de internet din alte ţări UE găseau rezultatele căutărilor pe domeniul de internet google.com.

În comunicatul publicat la 4 martie, Google confirmă că în urma discuţiilor cu autorităţile de reglementare va începe din această săptămână să şteargă rezultatul căutărilor de pe toate site-urile sale de internet dacă acestea au fost efectuate de pe teritoriul UE.

În momentul de faţă, dacă cineva trimite prin formularul nostru web o adresă URL pentru a fi ştearsă, iar noi stabilim că cererea întruneşte criteriile stabilite de Curte (informaţiile care urmează să fie şterse sunt inadecvate, irelevante, nu mai sunt relevante sau sunt exagerate şi nu prezintă interes public), atunci vom delista URL-ul respectiv din rezultatele căutării generate ca răspuns la o căutare pentru numele persoanei respective.

”Dreptul de a fi uitat” s-a dovedit până în prezent controversat, deoarece susţinătorii dreptului la liberă exprimare sunt de două ori mai mulţi decât cei care susţin că acest drept este important pentru protecţia datelor cu caracter personal. Din mai 2014, am muncit intens ca să găsim echilibrul corect în implementarea hotărârii Curţii de Justiţie, mai precizează Google în acelaşi comunicat.

În mai 2014, Curtea Europeană de Justiţie a dat câştig de cauză cetăţeanului spaniol Mario Costeja Gonzalez care a cerut să fie şterse anumite linkuri de internet dintr-un articol online al ziarului spaniol La Vanguardia în care se făcea referire la o licitaţie asupra locuinţei sale, dar pe care el ulterior a reuşit să o achite.

CJUE a concluzionat că utilizatorii pot solicita motoarelor de căutare, în anumite condiţii, să şteargă din lista de rezultate linkurile către informaţii care afectează viaţa lor privată. Lista de rezultate este obţinută în urma interogării respectivului motor de căutare cu numele persoanelor vizate.

Numai în prima zi după luarea acestei decizii (30 mai 2014) Google a primit peste 12.000 de cereri pentru ştergerea unor rezultate de pe motoarele sale de căutare.