GOOGLE va depăşi APPLE pe piaţa tabletelor

Sistemul de operare Android al Google va fi instalat pe mai multe tablete decât cel al Apple, pentru prima oară în acest an, cumpărătorii fiind atraşi de alternative mai ieftine la iPad, potrivit companiei de analiză a pieţei IDC.
Economica.net - mar, 12 mart. 2013, 19:16
GOOGLE va depăşi APPLE pe piaţa tabletelor

Aparatele cu soft Android vor ajunge în acest an la o cotă de piaţă de 49%, în timp ce cota Apple va scădea la 46%, anticipează IDC, transmite Bloomberg.

Anul trecut, Apple a deţinut o cotă de piaţă de 51%, iar Google de 46%.

Tabletele lansate pe piaţă după debutul iPad în 2010, între care Nexus, produsă de Google, şi aparate ale Amazon.com şi Samsung Electronics, câştigă teren cu preţuri care pornesc de la 200 de dolari, mai puţin de jumătate din costul celui mai nou model iPad.

Apple a lansat iPad mini în octombrie, cea mai ieftină versiune la un preţ de 329 de dolari, în încercarea de a-şi proteja poziţia pe piaţă.

„Una din două tablete livrate pe piaţă în acest trimestru a fost cu un ecran de sub 8 inci. Ne aşteptăm ca tabletele mici să continue să crească în 2013 şi ulterior”, a declarat Jitesh Ubrani, analist la IDC.

Compania de analiză anticipează că vânzările globale de tablete vor atinge 190,9 milioane de unităţi în acest an, peste nivelul de 172,4 milioane de tablete anticipat iniţial. Piaţa tabletelor va urca la 350 milioane de unităţi în 2017.

Sistemul Windows 8 al Microsoft va fi utilizat pe 7,4% din tablete până în 2017, în creştere de la doar 1% anul trecut. Tabletele cu acest sistem de operare vor lua o mică parte din cotele de piaţă ale Apple şi Google, potrivit IDC.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
Grupul UMB, cel mai mare constructor de drumuri din România, a început montarea cablurilor de la hobane la podul peste râul Siret, din cadrul proiectului Drumului Expres Brăila - Galați,......
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunităţii ...
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii împotriva costului vieţii în întreaga Franţă, ...
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naţionale.